vineri, 12 decembrie 2008

All I want for Christmas...


Eu nu vreau multe de Craciun. Doar sa fie frumos, dragut, caldut, romantic, delicios, pupacios, iubitor si cu multe cadouri, zapada, vin fiert, semineu, sosete groase, vitrine ornate, brazi impodobiti, colinde, povesti, magie, stelute :D. Modesta, nu?

Hai ca se poate. De-aia mergem la Viena. Daca nici acolo nu e asa... atunci unde? Mai e o saptamana pana atunci si as vrea sa fac in asa fel incat sa dorm in timpul asta ca sa nu mai numar orele. Si sa mearga my evil twin sister la serviciu in locul meu, sa se certe cu sefu', sa ceara o marire de salariu, sa negocieze o prima grasa si sa mai puna la punct una-alta. Si dup-aia sa vina acasa cu prima si marirea si sa mi le dea mie fara pretentii pentru ca la cate cadouri tre' sa cumpar, as avea nevoie de o finantare UE.
Si as mai vrea, daca se poate, sa nu dau nas in nas cu prea multi romani cu hauru' la vedere care merg la Viena sa se sparga in figuri cu telefoanele, ceasurile si pumele lor, care este.
Si vreau sa ma plimb mult, mult si sa fie frumos, frumos, ca in filmele alea juicy de Craciun in care toata lumea se indragosteste de toata lumea si e pace pe Pamant si peste tot se aud clopotei si cantece de Craciun.
Cred ca deja sunt plecata de-acasa. Fara bagaje.