My Blueberry Nights: ianuarie 2009

3 luni am tot planuit si planificat si calculat si gandit. Cum ce? Plecarea la Viena de Craciun! Numitul "Pisi" aka my boyfriend a avut multa treaba: a cautat harti, a marcat traseul pe care urma sa-l parcurgem si mi-a facut planul amanuntit al fiecarei zile. Ma rog... i-am spus ca nu-i amuzant si ca-l suspectez ca ar fi maniac. Dar pentru ca stim cu totii treaba aia cu socoteala de-acasa, planul nostru a fost deturnat din prima. Adicatelea trenul in care trebuia sa calatorim confortabil la cuseta o noapte-ntreaga ca sa ne trezim la 9 dimineata in draga de Viena a fost suspendat pentru ca ungurii n-au avut chef sa-l lase sa treaca pe la ei. Si-atunci pisoiul aventurier a zis pe jumatate triumfator, pe jumatate temator ca am face bine sa inchiriem o masina. Naspa. Naspa pentru ca e incepator si 1150 km dus... nu-s putini. Dar dupa ce am intors problema pe toate partile, ca sa zic asa, am ramas la varianta rent-a-car. Acestea fiind spuse, ne imbarcam noi frumusel mai dupa pranz ca sa nu plecam cu noaptea-n cap si-i dam pedala. Ma rog... e-un mod de-a spune... pedala ii dai dupa ce demarezi iar pisoiul avea mici probleme cu treapta 1 de viteza. Iar eu, cum vedeam ca-i moare (:D), cum porneam avariile. Eram fata cu avariile.

Din fericire, dupa multe peripetii (ploaie, ceata, noapte, zapada) am ajuns in Viena a doua zi disperati de foame si de oboseala. Si ajungem in zona hotelului da' nu-l gaseam. Asa ca merge pisoiul la un domn si-i zice: "Excuse me, can I ask you something?" iar domnul ii zice: "Ce anume?". Ne directioneaza spre hotel si intr-un final apoteotic ne vedem si cazati. Hotelul dragut, zona misto, Viena finally!!!

Cred ca n-are rost sa explic ce misto e orasul, toata lumea isi poate imagina. In schimb romani la greu. 2 dintre ei care mi-au ramas pe retina erau chiar din grupul nostru. Unul din ei ii povestea altuia in autocarul in care am facut turul orasului: "Ba, azi m-am dus la 9 la micul dejun si n-am mai gasit aproape nimic. Astia au lasat mancare la misto. Si cand i-am spus ospataritei sa-mi dea niste paine s-a facut ca nu intelege." Pai normal ca nu intelgea saraca daca tu-i spuneai in romana. Si probabil era inca siderata de cat poate un om sa manance la micul dejun cand e moaca. Si ca sa fie omu' in ton cu ce gandeam eu mai scoate una: "Maine ma trezesc la 6 ca sa mananc tot". Mergi cu Domnu'! Mananca si masa daca vrei!

Al doilea specimen era un nene cu un chef de viata imprimat pe fata de-ti venea sa-i dai o lama ca sa nu se mai chinuie. Tocmai vizitam castelul Schonbrunn care e superb si foarte incarcat de istorie. Iar ca ghid aveam o romanca stabilita acolo, o doamna care mergea spre 50 de ani bine de tot dar care arata de 30 si ceva si era de-o energie debordanta. Grupul nostru era al treilea sau al patrulea caruia ea ii recita aceeasi poveste pe ziua respectiva dar nici urma de plictiseala sau "hai s-o scurtam". Eh, cum ne plimbam noi prin camerele castelului, in timp ce noi ceilalti cascam gura, domnul nostru se mai aseza pe cate un scaun. Iar la intrebarea "Sunteti obosit?" a raspuns, dragul de el, "M-am nascut obosit". E posibil asa ceva?!? L-a rugat cineva sa vina???
Facand abstractie de cei 2 parameci, totul a fost ok, am trecut si pe la castelul Belvedere, am fost si la concertul de Craciun din palatul Hofburg, am fost la shopping pe Mariahilfer Strasse, am baut cafea intr-o librarie, am mers cu metroul la suprafata, am mancat o pizza oribila, am intrat in Domul Sf. Stefan in prima zi de Craciun, am intrat in cofetaria in care laboratorul e ca un acvariu si poti sa te uiti la cofetari cum mesteresc torturi, am pierdut vremea prin mall-ul de langa hotel... treburi, socoteli. Si pentru ca rupeam unele cuvinte in germana (invatate acu' ceva ani dintr-o curiozitate tipica mie din manualele sora-mii), ii explicam pisoiului una-alta. Dar cel mai mult i-a placut cum suna "Achtung!".