duminică, 25 octombrie 2009

Plain, plain, plain

Auzi, tu ai curaj să-ţi recunoşti mediocritatea? Eu am. Curaj s-o recunosc pe-a mea, zic. Sunt simplă, simplă, simplă. Fără vârfuri, fără străluciri. N-am o cultură impresionantă, n-am cele mai rafinate gusturi, n-am cele mai nobile preocupări. Şi nici măcar nu încerc să par că le-aş avea. Pur şi simplu îmi trăiesc viaţa în mediocritatea mai sus menţionată, cu unele puseuri de elevare pe ici, pe colo.

Să dau vina pe familia din care mă trag? Sau pe formaţia mea de inginer? Mai bine pe mine şi pe limitarea mea. Dacă îmi fac o analiză la rece, îmi dau seama că nu impresionez cu nimic. Sunt doar vreo două-trei lucruri care ar putea fi de apreciat la mine: faptul că stăpânesc limba română şi cam tot ce-mi iese pe gură destul de bine, sinceritatea gen "ce-i în guşă, şi-n căpuşă" şi o anumită naivitate care mă face să mă iau de piept cu "oamenii mari" când îmi mai vine mie să spun că toţi avem un fond bun şi că eu cred în bunătatea oamenilor şi în iubire. Ah, mai e ceva: interesul pentru artă şi disponibilitatea de a experimenta. Am cunoscut oameni care mi-au zis că, odată ce au hotărât că le place aia sau aia din meniu, rămân la ce le-a plăcut ca să se ferească de neplăcerea unui experiment nereuşit. Eu nu sunt aşa de precaută şi îndărătnică. Nici în cazul artei, nici în cazul oamenilor. Şi ştii ce? Lista de preferinţe se poate lărgi considerabil în felul ăsta. Ca să nu mai spun de vederi.

Dar, una peste alta, mă uit de jos în sus la oamenii cu adevărat culţi, la literaţi, erudiţi şi artişti. Şi când spun artişti, ma gandesc la oamenii ăştia (dac-or fi oameni într-adevăr) pe care i-am văzut pe scenă la Masters of Jazz. Ciudat e că uneori am neobrăzarea să cred că şi eu aş putea să creez ceva, să scot din mine ceva sublim care să aducă a operă de artă. Poate o să mă trezesc într-o dimineaţă plină de har şi-o să produc cine ştie ce minunăţie. Sau poate nu. Să fim serioşi! :)

vineri, 16 octombrie 2009

Cititoarea lu' peşte

Ştii, eu nu sunt o cititoare feroce. Cred că am vreo 10 cărţi prin casă în care poţi găsi un semn de carte, mărturie a faptului că m-am plictisit de ele înainte să le termin. Deci nu duc la bun sfârşit o carte care nu-mi captează interesul în aşa hal încât să n-o mai pot lăsa din mână, doar ca să mai bifez o lectură. Dar, aşa cum mi s-a intâmplat de două ori în ultima lună (spre surprinderea mea), sunt cărţi care-mi vin de hac şi care mă prind de cap şi mă fac să le scot din geantă ca să citesc în metrou, în fiecare minut liber sau chiar la birou. Şi-mi place să fiu aşa înrobită. Păcat că nu toate cărţile au efectul ăsta, dacă l-ar fi avut aş fi citit deja cărţile esenţiale. "Dăcât" că nu le-am citit :D.

Eh, întru luminarea domniilor voastre, o să dezvălui titlurile care mi-au plăcut, pentru că, nu-i aşa, lucrurile bune trebuie date mai departe.
1. D.B.C. Pierre - "Ţap ispititor". Aşa-zisul prenume al autorului vine de la "Dirty But Clean", aşa cum ni se explică in prefaţă. Prima bilă albă. Habar nu am de ce a ales individul un astfel de pseudonim dar e tare sau cel puţin interesant. Paragraful care constituie scurta biografie a autorului e şi mai interesant. Omul a trăit de toate, e uns cu toate alifiile. Deci multe bile albe pentru Mr. Pierre. Şi o mare bilă albă pentru traducătoare. Însuşi titlul cărţii vine de la o expresie stâlcită de narator in engleză: "skate goat" în loc de "scape goat". Eh, toata cartea e plina de astfel de stâlceli şi de jocuri de cuvinte dintre cele mai ingenioase iar traducătoarea a avut bunul-simţ colosal de a ne prezenta în notele de subsol expresiile în engleză şi apoi cea mai apropiată traducere pe care a putut ea s-o facă. E foarte tare chestia asta! Aş fi vrut să citesc romanul chiar în engleză dar notele de subsol m-au ajutat oricum să-mi dau seama cum ar fi sunat originalul.

2. Muriel Barbery - "Eleganţa ariciului". Băi, tre' să fii cam erudit ca să scrii o astfel de carte. M-a dat pe spate cultura autoarei care e născută în Casablanca şi trăieşte în Japonia. Deci stil şi rafinament, tată. Am băut ceai de-am pocnit cât am citit cartea asta, dacă ai curiozitatea s-o citeşti, o să înţelegi de ce.

Şi uite-aşa mi-am petrecut eu serile în care ar fi trebuit să învăţ ceva din legislaţia rutieră şi să simulez examenul teoretic pentru permis. Mai mult decât atât, m-am apucat acum de "Minciuni pe canapea" de Irvin D. Yalom şi parcă văd că nu mă lasă nici asta în pace în week-end. Da' nu-i nimic, o îngurgitez rapid şi apoi trec la lucruri serioase ;).

joi, 1 octombrie 2009

Băăăăă!!!

Cum îţi permiţi, bă, să-mi spui că mă iubeşti? Asta era "the final frontier"? Ai văzut tu că nu mai ai ce să încerci şi ai băgat-o pe asta? Da' nu vezi că scriu despre tine de când ne-am despărţit şi chiar dinainte să fim împreună? Nu vezi că blogul ăsta e mai mult despre tine decât despre mine? Păi nu vezi, că nu ţi-a căzut pe mână pagina asta în care mă tot plâng eu că-mi faci şi-mi dregi. Din fericire, aş adăuga.

Ştii ce? Şi eu te iubesc. În ciuda mea. Te iubesc de-mi vine să-mi trag un picior în gură. Da' asta nu înseamnă că am şi de ce. Şi mă scoate din sărite faptul că mă cunoşti aşa bine şi ştii tu tot ce-i în capul meu. Bine că eşti tu deştept! Mai deranjant e că nici măcar nu presupui, eşti sigur că ŞTII!!! Dar ce ştiu EU şi tu NU, e că o s-o luăm de la capăt şi o să ne mai ratăm o dată iubirea asta chinuită şi schingiuită. O să facem cum vrei tu şi-o s-o mai ucidem o dată, fir-ar ea de iubire că nu mai crapă odată, parcă are 9 vieţi!

Eh, mare scofală! Doar o altă inimă frântă. De fapt, nu alta, va fi aceeaşi: a mea. Că despre a ta nu am dovezi că ar exista. Cred că mă iubeşti cu ficatul sau cu pancreasul. Sau cu tiroida, naiba ştie!

I feel you, damn it!