luni, 30 noiembrie 2009

L'amour, ăsta

Uite că deşi mi-e somn de behăi, mai am un subiect pe care tre' să-l elimin din sistem înainte de culcare. Şi zic aşa:
Pentru mine, găsirea unui partener nu-i un lucru tocmai uşor. Selecţia naturală intervine invariabil în treaba asta din cauza înăţimii mele. Nu pot să diger ideea de a avea de-a stânga mea un individ mai scund decât mine. Nu pot şi gata. Tre' să fie cel puţin la fel de înalt ca să mă simt eu bine la cap, ca să-mi proiectez imaginea de mascul care mă poate cuprinde, arunca pe un umăr şi fugi cu mine din calea unui eventual pericol. Eh, asta nu înseamnă că de-a lungul timpului nu am cunoscut flăcăi interesaţi de o legătură cu mine chiar dacă nu ajungeau la altitudinea specificată în lista de criterii de eligibilitate.
Ultima astfel de experienţă s-a petrecut în ultimele zile. Am cunoscut un băiet, foarte simpatic de altfel, artist, care, aşa cum îmi place mie, vorbeşte foarte bine româneşte (pe lângă franceză, italiană şi germană, eh, un fleac!), are simţul umorului la locul lui şi un păr negru şi des pentru care as putea să-l urăsc cu patimă. Da' n-o fac. Băietul ăsta, pe lângă o uşoară grandomanie şi puţin narcisism pe care i le-aş fi corectat prin metode specifice, are un mare defect: îi lipsesc vreo 20 cm. Din înălţime, evident. Adică îi lipsesc în raport cu ce vreau eu, că altfel pare înzestrat cu tot ce-i trebuie. Eh, treaba asta nu l-a împiedicat să poftească la mine. Mai exact, să dezvolte o mică pasiune pentru persoana mea, cu accese de gelozie chiar pentru că, aşa cum mi-a explicat, el e "teritorial posesiv".
Acum na, am şi eu calităţile mele, omul e de înţeles. Mi s-a mai spus că aş fi picturală, sculpturală şi alte alea -rală, l-oi fi inspirat în artisticăria lui acolo, i-oi fi stârnit oareşce fiori dar de la asta şi până la a-mi spune că nu vrea să mai vorbim pentru că nu poate fi doar amic cu mine... e cale lungă. Ştiu şi eu cum e să fii respins de o persoană care-ţi face hormonii să fiarbă de să-ţi întunece privirea şi raţiunea dar eu nu "păţesc" astfel de pasiuni cu persoane care sunt incompatibile cu mine într-un mod evident. Tocmai din cauza asta, bărbaţii mişto pe care îi cunosc şi care nu-mi pot deveni parteneri, se salvează by default în folderul de prieteni şi relaţiile astea devin foarte frumoase taman din cauza lipsei tensiunii sexuale.
Prin urmare, l-am salvat şi pe acesta în galeria de prieteni şi mi-am văzut de ale mele. Numai că el n-a vrut aşa iar acum pare foarte rănit şi teribil de dezumflat. Şi sincer îmi pare rău pentru el dar chiar nu am cu ce să-l ajut. Ba chiar nu pot nici măcar să mă simt vinovată, întrucât i-am explicat omului de la început cum că suntem din emisiuni diferite şi m-am purtat suficient de rece cu el încât să ucid orice speranţă.
Şi cum mă gândeam eu la toată situaţia asta ieri, mi-am dat seama că dacă ar fi fost vorba despre un bărbat pe care să-l vreau şi eu, aş fi sfeclit-o în 2 timpi şi 3 mişcări. N-aş fi avut cum să mă port la fel de calm, echilibrat, dezarmant de relaxată. Pentru că eu nu pot fi relaxată. Sunt o tâmpită! Se vede pe faţa mea că aştept, că vreau. Mie nu poţi să-mi faci o surpriză şi să mă iei pe sus, pentru că mă găseşti la primire, te aşteptam acolo, ce ţi-a luat atât? Of, încurcate îmi mai sunt sinapsele şi multe piedici îmi mai pun de una singură!
Gata, am zis şi despre asta. Check!
Acum e timpul pentru nani pui!

Niciun comentariu: