Miros

Mi-e dor de mirosul de saliva si transpiratie pe pielea incinsa.

I let love in

Am niste "te iubesc"-uri in plus. Cam multe, asa. What to do, what to do?
Aseara am visat frumos. Am visat un barbat pe care nu-l cunosc, pe care abia il cunoscusem aseara (in vis). Si eram asa de indragostiti si ne imbratisam cu atata patima si sa ne sarutam cu atata foc, de credeam ca-mi pierd mintile printre degetele lui.
Nu era acolo cand m-am trezit, dar azi ma grabesc sa adorm, poate ca el ma asteapta in timp ce frec duda fara folos pe net.
Vin, iubitule, asteapta putin sa termin postarea asta!
Fara legatura, dar sigur nu intamplator, azi mi s-a aratat urmatorul lucru: "Invatam ca oricat am invata, inca n-am invatat nimic.". Inseamna multe lucruri treaba asta in contact. E de gandit.

Ce e de facut cu toata aceasta intelepciune?

Asa. Vorbesc dupa 2-3 ani de absenta din partea mea cu un fost iubit (daca pot sa-l numesc asa dupa o pseudo-relatie de o luna sau doua) de cand aveam 18 ani. Varsta mea incepe acum cu 3, ca sa stim despre ce e vorba. Si ce-mi spune? Imi spune ca acum 4 sau 5 ani, cand m-a vizitat el intr-un week-end, venise cu ganduri pasnice si intentii declarate pe termen lung (de care eu nu-mi amintesc nici schingiuita) iar eu l-am refuzat.
Nu, nu, nu, stai sa redau textual ce pretinde ca i-am facut: "mi-ai futut directia"!!!
Ceeee?
Mai mult, evenimentul ala l-a facut sa revina la o relatie d'aia in episoade care acum totalizeaza 10 ani frumosh'. 10 ani! Frumosh'!
Si io ce-ar trebui sa fac? Sa ma intorc in timp si sa inteleg ce-mi transmitea el acolo n'est pas possible. Si chiar daca ar fi, la vremea aia eram turbat de indragostita de cu totul altcineva. Sa ii ofer acum o raza de speranta sau orice alt cliseu de acest gen, de asemenea pas possible, nu ma bag in menajul lui.
Sa ma simt vinovata pentru ce i-am facut? Ha, ha, m-am lasat de asta acu' vreo juma' de an.
Dragule, n-am pierdut nimic in timpul asta. Nici eu, nici tu. Ba chiar am castigat lucruri esentiale. Asa trebuia sa fie. O sa vezi.

prietenii-nu-timp-psiholog

Sau "cand prietenii nu au timp de tine, mergi dracu' la psiholog".
Sau "daca simti ca atunci cand te intalnesti cu prietenii tai (orice-ar insemna asta) discutiile nu au substanta, nu au nimic cognitiv si sunt o insiruire de evenimente ca la stiri, inseamna ca esti pierdut, ca nu ai cu cine sa impartasesti cele mai intime ganduri si senzatii si ai face bine sa mai tai din berile pe care le bei in week-end prin cluburile inutile si afumate si sa dai banii aia unui om care are timp si chef (sau daca n-are, macar e platit pentru asta) sa te asculte, in timp ce toci ca un idiot nevorbit si singur tot ce-ti trece prin cap".
Sau "m-am trezit azi cu sentimentul (sau senzatia, sa nu ne impiedicam in termeni) ca mi-e dor de piele de om. Adica de imbratisarea cu un barbat gol, in jurul caruia sa-mi infasor mainile si picioarele si gatul si trupul si tot. Piele de om pe piele de om. De jur imprejur.".
Sau "dupa treij' de ani, toti barbatii pe care-i intalnesti sunt fie distrusi dupa vreo relatie (inclusiv casnicie), fie ceva e fundamental gresit la ei si e mai bine sa nu te apropii, ca te futi si mai tare decat erai deja si nu vrei asta, fiindca ai investit ceva timp in a lectura "Secretul" si alte carticele de dezvoltare spirituala, pe care nu o confunzi cu dezvoltarea personala, ca nu se face rahatul asta.".
Sau "vine THE prietena in vizita la tine si esti ciufuta si uiti (din cauza de timp si spatiu) ca ea e THE prietena si ca poti sa mananci tot rahatul din lume cu ea, fiindca are urechi sa-l auda, asa ca te inchizi in "Aham, mda, pai..." in loc sa turui despre lucrurile pe care le pui deoparte printre gandurile tale dark & twisted pentru momente ca asta fiindca nu stii de unde sa incepi si cum sa versi tot ce-ai strans in saptamani si luni.".
Sau "vorbesti juma' de ora la telefon cu o prietena. Ma rog, asculti. Si in ultimele 2 minute, dupa intrebarea "Tu ce-ai mai facut?" ti se ofera sansa incredibila de a spune tot ce ai in cap. Asa ca folosesti alea 2 minute fix pentru a spune lucruri de baza, ca nu apuci sa intri in straturile in care stau lucrurile care chiar conteaza, fiindca prietena ta e intr-o cursa pentru a folosi timpul in cel mai eficient mod, asa ca poti sa te duci naibii daca nu ai de povestit ceva ce i-ar putea folosi si ei.".
Sau "te duci la Ikea si-ti cumperi niste perdele pentru bucatarie si simti ca parca ti-ai infrumusetat putin viata, cand de fapt ai fi vrut sa fie un bou in bucataria aia care sa manance din puiul cu mango chutney de care esti extrem de mandra si sa-si dea ochii peste cap de placere si sa te iubeasca si cand n-ai chef sa te epilezi.".
Sau "lista de explicatii ale titlului poate continua la infinit, dar poate ar trebui sa te duci pana la urma la un psiholog, care sa descompuna toate aceste nevoi si dorinte in cauze banale care vin dintr-o copilarie cu probleme, ca oricare alta, si sa te puna la final sa ierti si sa accepti si sa mergi mai departe, ce dracu' sa faci?".

Despartirea in silabe

Ma uit la nepoata mea. E, practic, intr-un procent oarecare, sange din sangele meu. E o minune ca exista. Adica ceva sau cineva care acum ceva timp nu exista, din nimic, din niste fluide si secretii, acum exista. E o minune, altfel nu-mi explic. Nimic nu apare din nimic fara sa fie o minune la mijloc. Ma pis pe ea de fiziologie si genetica, aici e vorba de altceva. O fiinta care intr-o zi va sta ca mine acum, in toiul noptii la laptop, simtind si gandind lucruri cu Pink Floyd sau ce-o vrea muschiu' ei in fundal, a aparut pur si simplu in viata noastra.
Pur-si-sim-plu!

Nimic, ziceam si eu asa...

Am incercat sa ma gandesc la un moment dat la cum ma vad prietenii mei si ce le place la mine. De fapt, mai degraba la cum ma vad oamenii atunci cand ma vad pentru prima data, dar fiindca nu pot sa-i intreb pe cei de pe strada, m-am gandit sa imi chestionez prietenii. Nu mi-am intrebat decat prietenul, care mi-a dat un raspuns emotional, nu unul obiectiv. In fapt, urmaream sa aflu daca as putea fi definita ca fiind o persoana vesela. Ma tem ca nu. Ma gandesc la persoane pe care le cunosc si care par sa rada continuu, sa aiba zambetul ca parte din fizionomie. Nu stiu ce anume in dezvoltarea mea m-a facut atat de sobra si responsabila, incat expresia mea relaxata, neutra, sa fie una de usoara incruntare. Un lucru socant pentru mine e ca ma surprind strangand din buze si-mi dau seama ca peste cativa ani voi avea o gura tuguiata si creata, cu niste riduri de expresie dispuse radial. Ori poate reusesc sa ma corectez la timp.
Ce mi-as dori e sa nu se poata spune despre mine, totusi, ca sunt o persoana ursuza sau acra. Si nu fiindca e asa important daca se spune, ci pentru ca efectiv nu vreau sa fiu asa.
Nota: de analizat teoria lui D., conform careia in urma unui eveniment de acum 2 ani am inceput sa nu mai vreau nimic si sa nu ma mai bucur.
Azi am fost la un curs despre managementul proiectului iar pe locul din stanga mea statea colega care face pe sefa la marketing. Sa-i spunem I. Desi nu ii cunosc decat numele si cate ceva din experienta profesionala anterioara, cred ca I. este o fosta tocilara, care acum nu mai arata ca atare, dar se vede clar ca ceva din structura ei e automat si superficial, nu e gandit si logic. De asemenea, pare genul nefe, atat din cauza ca n-are cu cine, cat si din cauza ca n-are timp pentru asta si ca probabil nici nu-i trebuie. Ma rog, asta nu-i relevant pentru povestire, dar cand ma uit la ea, incerc sa mi-o imaginez calare si nu reusesc deloc.
La un moment dat, trainerul ne spune ca fara o planificare buna, cei implicati in proiect ar fi ca niste oameni in padurea amazoniana, taind in disperare tufisurile cu macetele, dar neavand vreo directie. I. e atenta si ia notite pe suportul de curs. Ceea ce scrie in dreptul planificarii dupa acest exemplu ma convinge ca a fost o tocilara de mare clasa si ma face sa rad in mine cu pofta: "padurea argentiniana". Aproape nimic din ce noteaza nu e important in vreun fel, nu completeaza scheletul cursului, scrie numai tampenii. Dar "padurea argentiniana" e dovada clara ca biata de ea nu gandeste. Sau nu tot timpul.
Sunt pe punctul de a mai abandona (amagindu-ma ca doar o aman) inca o carte. Nici nu mai stiu a cata o fi. O sa scot intr-o zi toate volumele din bibilioteca in care gasesc si un semn de carte, sa vad cate ispravi ca asta am facut in ultimii ani. Cartea asta imi place. Sau mi-a placut la inceput. Acum, insa, imi da o angoasa a mortii, autorul asta e de un realism de-mi vine sa-mi pun desene animate dupa ce mai citesc un capitol, sa ma spal de toate rahaturile omenirii si sa pretind ca nu imbatranim, ca nu o sa cada carnea de pe noi, ca partenerii nostri o sa fie atrasi de noi de-a pururi si, evident, ca n-o sa murim. Incerc s-o termin, dar ma apasa, deci nu promit nimic. Ah, e vorba despre "Particulele elementare" de Michel Houellebecq.
Zic astia la Discovery Nature ca exista o specie de coral care, o data pe an, in aceeasi noapte, elibereaza icrele din toate recifurile si apa arata ca si cum mii si mii de mici luni plutesc prin ea si se indreapta spre  suprafata. Dragut.
Ploua, deci ma culc.

Creierul o ia razna noaptea

E destul de nasol să-ţi fie teamă să mai intri pe blog să mai scrii şi tu o prostie-două de teamă că vine ştiu-eu-cine în vizită şi începe să răscolească prin istoricul browser-ului şi află de micul secret. Mai grav decât atât, am şi schimbat tab-ul când m-a sunat mai devreme, mi se părea ca o să-şi dea seama că fac ceva despre care nu vreau ca el să ştie.
Mă rog, nu ăsta-i scopul intervenţiei din seara asta. Faza e că azi-noapte am avut nişte vise. Zic "nişte" fiindcă am impresia că au fost vreo 2, deşi nu-s chiar sigură. În unul dintre ele eram printr-un oraş străin, poate prin Germania si mă pupam pe la colţuri cu un coleg. Absolut nimic dubios în viaţa reală, aşa că nu ştiu de ce tocmai cu el. Cred că eram chiar în oraşul lui natal, unde are şi o iubită şi ca să nu ne "prindă" aia m-a înghesuit într-un fel de nişă formată de intrarea într-un magazin şi m-a sărutat ca-n filme, aşa cum ştiu-eu-cine nu m-a mai sărutat de mult timp.
În celălalt vis, cred că eram cu un fost şi făceam alte chestii ca-n filme, aşa cum cu ştiu-eu-cine n-am mai făcut de ceva timp.
Aşa că m-am trezit azi-dimineaţă de la primul ţârâit al alarmei, uşor speriată că aş fi făcut ceva pentru care ştiu-eu-cine nu m-ar putea ierta niciodată (brusc mi-am amintit că mă şi trezise în cursul nopţii cu sunetul de aparat foto, fiindcă i s-a părut că dormeam tare drăguţ şi eram tare frumoasă) şi am stat puţin să mă gândesc de unde până unde creierul meu a luat-o pe câmpii în somn. Păi prima explicaţie ar putea fi faptul că, aşa cum reiese din rândurile de mai sus, intimitatea mea cu ştiu-eu-cine nu mai e ce-a fost şi simt o anumită lipsă de pasiune. Ştiu sigur că de pasiune. Din păcate, îmi tot sună în urechi o replică de-a lui de acum mai mult timp, care suna ceva de genul "Dragostea moare în pat" şi mă tot întreb dacă a noastră mai trăieşte. O altă explicaţie ar putea fi faptul că terminasem de citit o cărţulie care se numeşte "Amintiri şi povestiri mai deocheate" şi care evocă unele trăiri erotice ale autorului de la diferite vârste şi în diferite ipostaze, mai mult sau mai puţin morale.
Ah, altă chestie care mi-a mai venit în minte a fost că impasul ăsta sexual mi s-a mai întamplat şi cu alţi 2 parteneri, ceea ce devine deja un subiect de meditaţie sau ridică cel puţin un semn de întrebare. Din ce motiv se întâmplă asta? E normal după un timp? Când ştii că n-o să se remedieze nimic şi trebuie să renunţi? Pentru că, să fim serioşi, când sexul devine din ce în ce mai rar iar atunci când se întâmplă e din ce în ce mai scurt şi mai puţin intens, toate încep să meargă prost în relaţia aia, nici iarba nu le mai place celor doi.