Can't touch this!

Colega mea de apartament e o tipă suficient de antipatică încât să nu fim prietene, deşi locuim împreună de 1 an. Adică nu ştiu dacă-i neapărat antipatică dar nu e genul meu. Sunt o mulţime de chestii la ea care mă scot din minţi. Şi sunt uşor de scos din minţi dacă împărţim o baie şi-o bucătărie, trust me.
În primul rând are două mâini stângi. Mă enervează teribil femeile neîndemânatice. Frate, o femeie tre' să fie bună la lucru manual. În toate sensurile :D. Deci dacă eşti o împiedicată şi-o zăpăcită care nu nimereşte nici să bage lingura în gură, nu ai ce căuta cu mine în casă. Ultima întâmplare din lunga serie de tâmpenii nu m-a vizat dar oricum e grea de tot. Vorbind la telefon, a luat de pe aragaz un ibric în care mai era nişte apă fiartă după ce-şi făcuse un ceai şi a vărsat apa în chiuvetă în timp ce prietenul ei spăla vasele. Care prieten a avut reflexe bune şi şi-a ferit mâinile înainte să-i provoace nebuna arsuri de gradul III. Cum a reacţionat ea când şi-a dat seama ce era să facă? S-a aşezat pe un scaun şi s-a pus pe bocit.
Alt episod: Dimineaţă. 7:30. Îşi călca bluza pentru ziua respectivă în timp ce eu foloseam baia ca apoi să-mi calc şi eu o cămaşă. Din motive necunoscute, prefera să utilizeze fierul meu de călcat, deşi are şi ea unul perfect funcţional. Al meu era mai... verde, cred, ca de călcat singur, nu calcă. Şi, pricepută cum e, dă cu fierul peste o porţiune din dantelă care, inevitabil, se topeşte şi aderă cu toată forţa la talpa fierului. Îmi dau seama imediat că n-o să pot aştepta până se prinde ea cum să repare buba, iau fierul ei şi încep să-mi calc şi eu cămaşa ca să n-o strâng de gât. Era prea de dimineaţă. Ce face ea? Vine cu fierul în mână în pragul uşii mele, mă umple de scuze gesticulând cu el, timp în care îmi face şi-o băltoacă din apa care se scurgea. Ah, da, asta era după ziua în care îl uitase în priză ;;).
În afară de neîndemânare, mai e o chestie care mă enervează la femei. Aerul de căprioare neajutorate, rănite şi fragile care, vai doamne, nu pot, nu ştiu, lor nu le iese. Şi aici îmi amintesc o fază de genul: "Iubi, faci tu aia? Că eu nu pot." Iubi se urneşte şi dă să se execute, deşi ar fi preferat să nu. Iar ea, mimoza, după fundul lui "Hai că vin şi eu să te ajut". Fuck off, femeie, dacă tot ai pus omul în mişcare ca să fii sigură că nu se simte mai bine decât vrei tu să se simtă, acum stai naibii ca balerina in vitrină sau ca peştele pe televizor şi lasă-l să facă ce i-ai cerut, nu-l freca la cap cu "ajutorul" tău.
Nu am timp şi nici blogul n-ar suporta toate cretinătăţile de zi cu zi pe care le poate înfăptui fiinţa asta ŞI mai am un motiv pentru care mă opresc aici din a o demonta în bucăţele mici. Ieri dimineaţă, după câteva zile în care am avut un program de lucru numa' bun de scos ficatul pe nas, în timp ce luam micul dejun şi priveam fără ţintă pe geam, cu părul vâlvoi, cearcăne din belşug şi o faţă de parcă tocmai trecuse trenul peste mine dus-întors de mai multe ori, simt o mână pe cap. Fata asta de care vă spun mă mângâia pe păr. Îi era milă de mine pentru că mi se vedea epuizarea. Eh, la faza asta m-am cam înmuiat. Acu' ce naiba e de făcut? Ei, ce e de făcut. Am scos repede o banalitate dintr-un alt registru şi am trecut peste. Pfiu!