Obsesie

Acum imi dau seama ca daca scriu aici imi e mai usor sa-mi organizez gandurile. Ca atunci cand fac o lista inainte sa plec la cumparaturi. Culmea e ca simt nevoia sa fac asta numai cand sunt singura. Pesemne ca atunci imi si aud gandurile, spre deosebire de momentele in care e cineva langa mine si mi le tot bruiaza, cenzureaza si baga sub pres.
Si ma trezesc dimineata cu resturile lor date in foc, scurse pe aragaz, pentru ca in somn ele fierb si au vointa proprie si-mi ies pe nas. Asa s-a intamplat azi dimineata, cand m-am trezit si am constatat ca dormisem pe burta (probabil ca sa se dreneze toate chestiile mai bine) si tocmai falfaia umbra unui vis pe cale sa mi se stearga din memorie, numai ca eu l-am prins repede, l-am rememorat si s-a fixat.
Se facea ca eram prin oras, intr-un grup mare, in care era si el. Numai ca ma ignora total si eram extrem de contrariata de treaba asta, dar in acelasi timp foarte stangace in a ma face remarcata si a-i intra in gratii. Da' imi doream mult de tot sa ma vada, sa-mi caute prezenta si sa vorbim. Al naibii, n-avea ochi pentru mine! Deja ma intristam din ce in ce mai tare si nu intelegeam nimic. La un moment dat am mers pana la toaleta si m-am uitat in oglinda, mi-am asezat parul altfel, m-am mai "amenajat" putin si mi-am sters palmele umede de haine, incurajandu-ma sa ies de acolo sclipitoare, draguta si eventual irezistibila, doar-doar mi-o spune o data ca nu mai poate sa stea departe de mine si ca degeaba s-a incordat el ca prostu' si-a stat cu coada pe sus, ca de fapt e lesinat de iubire.
N-am reusit sa-mi amintesc deznodamantul visului si de fapt cred ca inca nu s-a "turnat", ca doar nu era sa mi se implineasca dorinta chiar asa fatis. Culmea e ca in realitate lucrurile stau putin altfel si cu siguranta deznodamantul nu e niciodata asa siropos cum mi-l doream eu in vis. Nu cred ca o sa vad vreodata un ditamai barbatul (din specia in cauza, nu la modul general) abandonandu-se total in bratele femeii pe care spune ca o iubeste, exprimandu-si cu patos si ochi umezi sentimente atat de profunde si mari ca abia le poate duce.
E doar imaginea pe care eu mi-o proiectez despre o obsesie de care nu scap si care se pare ca-mi distruge orice relatie.
Mi-e foarte teama de alegerile gresite. Poate tocmai de asta le si fac. Sau poate numai astea se pot face cand vine vorba de parteneri. Poate ca orice alegere buna ajunge sa fie una proasta dupa un timp.
Probabil ca, acum ca am vazut cum e sa fii iubita cu fiecare atom si sa primesti atat de mult incat sa-ti fie jena si sa simti ca nici nu meritai si dupa ce am dat cu piciorul intr-un stil suficient de josnic la toate astea, ma pot intoarce la relatiile mele gresite, defecte, nepotrivite, prejudicioase si eventual costisitoare, pana cand o sa decid ca ar fi cazul sa fiu singura...