Lovefull

Ieri am vorbit cu fostul meu iubit. Mama, da' iubit a mai fost, nu gluma. L-am iubit pe omul asta de nu-i adevarat. In 7 luni mi-a dat viata peste cap cum nici nu-mi imaginam. Cand mi-a spus prima data ca ma iubeste, am crezut ca lesin dar eram intr-un club si muzica era prea tare ca sa-mi pierd cunostinta. Cand am ajuns acasa din club, trebuia sa terminam de montat un pat. Ce dracu' sa mai montezi cand noi eram pe alta planeta dupa alcoolul pe care il consumasem si dupa sentimentele care tocmai ne izbisera in moalele capului? Am facut sex de parca era ultima noapte din viata noastra. Cand m-a cerut in casatorie am vrut sa plec spre starea civila in toiul noptii sau cel putin sa raman gravida.
A fost o perioada atat de intensa incat m-a ars ca pe o lumanare. Iar cand lucrurile au inceput s-o ia la vale, m-am spalat pe maini (expresia lui preferata) cum nici nu speram ca o pot face. Cred ca undeva in subconstient stiam ca suferinta e direct proportionala cu intensitatea sentimentelor si ca el m-ar putea face sa sufar atat de rau incat sa nu mai fiu eu, sa nu-mi mai revin in veci. Asa ca in momentul in care n-a mai fost bine, am oprit totul inainte sa fie rau. Si l-am sunat intr-o seara si i-am spus ca vreau sa ne despartim. Nu mi-a fost usor sa ma despart de el stiind ca il iubesc si ma iubeste. Multi oameni cauta iubirea si reciprocitatea o viata intreaga. Dar m-am convins chiar dinainte de el ca iubirea nu e de ajuns. Oricat de paradoxal ar suna, chiar oribil, IUBIREA NU E DE AJUNS, doamnelor si domnilor...
Ieri mi-a dat de inteles ca e cu cineva. Ok, perfect normal, si eu sunt cu cineva si-mi este foarte bine. Dar foarte bine. Atunci de ce sunt geloasa? De fapt, am fost atunci, pe moment. N-a fost nevoie de mai mult de un minut sa pun niste lucruri in balanta si sa inteleg ca imi e de o mie de ori mai bine acum. Doar ca pe el l-am iubit dinainte sa fim impreuna, asa cum am aflat ulterior ca a patit si el. Si ne-am dorit relatia asta atat de mult, incat n-am acceptat prea usor ideea ca nu poate functiona, ca e un fat nascut mort.
Probabil ca o sa-l iubesc intotdeauna pentru ce mi-am imaginat sau mi-am dorit in legatura cu el, dar nu pentru ce este el de fapt. Si stiu sigur ca nu am putea avea o viata impreuna, oricate sentimente sau senzatii ar starni in mine. Asa ca ii spun cu voce tare "Adio" acestei iubiri, sper sa fie fericit, eu cu siguranta am grija de fericirea mea in timpul asta si ii spun "Bun venit" noii mele iubiri, cu bratele deschise.
Iubesc, deci exist!

Shoot me

Cred ca te iubesc. Acum ce naiba fac? Chiar trebuia sa fii "asa perfect" incat sa ma indragostesc de tine? Nu te-ai putut abtine, nu? Mor de teama sa gandesc sau sa scriu asta, de spus nici nu concep s-o spun. Poate doar daca mi-ai da tu curaj si ai spune-o primul :P.
Chiar sunt in incurcatura, e prea devreme!!! Da, dar si tu esti prea bun, e-adevarat. Cum poti sa-mi spui "Esti adorabila si adorata. De mine, cel putin."? A fost cutremur sau ce? Ca mie mi-a fugit patul de sub fund. Si la replica asta si inainte de ea, cand erai in mine. Pardon, cand faceam dragoste.
Si cum sa ma smulgi de la shopping si sa ma prezinti mamei tale pe nepusa masa? Cum naiba sa faci asta cand eu sunt cu tenisi, tricou, blugi, parul prins intr-o coada neglijenta si arat ca o adolescenta tampita spre emo?
Si cand imi spui ca te fac fericit (desi eu nu fac nimic anume pentru asta) sau ca deja ti-e dor de mine in timp ce cobor din masina ta, cum crezi ca ma simt? Iti spun eu: praf! Asa ma simt. Imi pierd mintile instantaneu.
Si dupa toate astea si multe altele cum crezi ca pot eu sa-mi vad de viata, sa dorm fara tine, sa ma duc la serviciu sau sa ies cu fetele? Pai nu mai pot. Ca mi-ai pus valul pe creier. Acum stiu una si buna, vreau in bratele tale.
Uofff, ce ma enervezi... dragul meu!

Titlu

Nu stiu ce titlu sa pun acestei postari. Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu aici dar parca simt nevoia sa ma deschid ca o carte si pagina asta de blog sa ia esentialul din mine si sa-l puna in cuvinte ca sa ma ajute sa exprim o stare. Si as vrea ca starea pe care o exprima sa fie una buna, de cald, de liniste, de placere si echilibru. De tarziu-in-noapte-in-haine-moi-din-bumbac-mancand-ciocolata-si-gandindu-ma-la-el.
Si as vrea sa exprime sentimentul de brate protectoare si iubire care se strecoara innebunitor de incet si umple goluri si vindeca rani si face totul frumos si bun. Si n-o sa spun "good things come to those who wait" pentru ca eu nici macar nu am zarit rabdarea vreodata, darmite s-o si cunosc personal. Dar lucrurile care vin incet au un farmec aparte, se savureaza mai bine, lasa un "after-taste" mai pronuntat. Stiu cum e si sa arzi lumanarea la ambele capete, am trecut pe-acolo si nu mi-a adus nimic bun. Si-mi spuneam atunci ca asa trebuie sa fie, ca daca nu e acum, nu mai e niciodata, ca pasiunea se serveste calda.
Am facut dragoste aseara. Nu-mi place expresia asta, de obicei spun ca am facut sex. Imi suna ca o expresie folosita de virgine cand vorbesc ele despre cum ar vrea sa fie prima data. Ele vor sa faca dragoste nu sex. Ei bine, eu voiam sa fac sex si am ajuns sa fac dragoste. Si imi dau seama ca asta a fost pentru ca asta am simtit, n-ai cum s-o confunzi cu altceva. Facem dragoste si dimineata, in timp ce bem cafea. Dar fara sa ne atingem. El face dragoste cu mine si in baie. In timp ce ma machiez, sta cu un pas in spatele meu si ma priveste in oglinda, fascinat, incercand sa descifreze un mister, incercand sa afle din ce substanta e facuta feminitatea.
Cel mai des se intampla ca gura lui sa faca dragoste cu sanii mei. Se impreuneaza cu pofta, el ma priveste recunoscator si adormim asa.
Desi nu e langa mine in noaptea asta, o sa adorm fericita. Macar pentru ce am trait pana acum, daca nu pentru promisiunea a ceea ce urmeaza.
Sper sa ne intalnim in vis.

If you don't love me, lie to me!

Am foarte multi prieteni de sex masculin. Selectia naturala. Dar unul singur imi este "prieten cel mai bun", asa cum am si o "prietena cea mai buna". Si-mi este drag de mor si mi-e foarte dor de el. Nimic nu se compara cu discutiile pe care le pot avea un barbat si o femeie cand nu exista nici cea mai mica tensiune sexuala intre ei, e incredibil! De la filme, carti, muzica, documentare, pana la experiente sexuale si relatii... totul se poate despica intre noi intr-o intelegere dincolo de cuvinte. Citeam la un moment dat in "De ce se tem barbatii de femei?" (o carte din colectia de psihologie a unei edituri) ca barbatii se tem, absolut inconstient, de faptul ca femeile ar putea, in urma actului sexual, sa aiba un orgasm care nu se mai termina, un orgasm devastator care pe ei i-ar pune in situatia de a nu mai sti ce sa faca. Sau ca exista complexul castrarii, teama ca in timp ce femeia "presteaza" sexul oral ar putea incerca sa sfasie si sa smulga obiectul adoratiei din simplul motiv ca si-l doreste numai pentru ea, neavand unul de la natura. Evident, dupa ce mi-am stapanit hohotele de ras, l-am sunat pe "frate-miu" (asa ii spun de cand era iubitul sora-mii) ca sa ma lamureasca si ne-am distrat copios pe tema asta.
Vorbim astazi si-mi spune ca vrea sa plece pentru 2 ani la un master in Danemarca pentru ca apoi sa emigreze in Noua Zeelanda. M-a dezolat foarte tare planul asta al lui. Desi locuim la 250 km distanta si ne auzim de vreo 2 ori pe luna, parca e mai bine sa-l stiu aici decat... acolo. Si am intrat in panica si l-am intrebat unde o sa fim peste 10 ani? O sa mai fim prieteni? O sa pastram legatura? Copiii nostri o sa se cunoasca? Uof, femeile... intrebari tipice pentru o femeie. M-am simtit ca si cum as pierde pe cineva foarte drag. La fel as reactiona si daca prietena mea cea mai buna (cu numele de scena "cele mai buze senzuale") ar pleca pe undeva, peste mari si tari.
Nu stiu cat de sanatos e conceptul asta de prieten/prietena cel/cea mai bun/buna, dar pentru mine sentimentul de apartenenta e vital, trebuie sa fiu "a cuiva" si nu la modul de a fi "detinuta" de cineva ci pentru siguranta, confort psihic, stabilitate... Aberatii... Sunt la a doua bere, e firesc...
Vorbeam mai devreme cu ea (mai exact, prietena mea) si-i spuneam cum ma indragostesc eu primavara. Nu stiu daca are legatura cu faptul ca e anotimpul in care m-am nascut dar primavara ma transform, lucrurile capata o alta forma si viata are alte valori si alt inteles. Si ma indragostesc. De necunoscuti. Merg pe strada si privesc oamenii, mereu mi-a placut sa-i disec dintr-o privire. Si daca vad vreun individ care-mi place, incep sa construiesc o poveste si sa-mi imaginez viata langa el. Nu, nu sunt obsesiva, imi trece in aceeasi zi, nu traiesc vreo drama imaginandu-mi despartirea de el :)), e doar o chestie de moment. Dar e placut. Quite refreshing, I might add :).
Zilele astea sunt ocupata cu indragosteala de... prietenul meu. Nu e chiar un necunoscut dar nici nu ne stim prea bine. E un tip cu o viata interna foarte agitata, il vad framantat de tot felul de trairi si nu pot sa-l citesc. Nu stiu cat o sa dureze relatia asta, ceva ma face sa simt ca nu foarte mult. Dar altceva ma face sa ma bucur de ea sau sa sufar pentru ea cu motoarele turate la maxim. Bag intr-a cincea si calc pedala pana la podea. Pentru ca eu sunt o persoana foarte tactila, asa cum imi place sa ma descriu. Simt nevoia sa ating si sa fiu atinsa constant. Nici nu e nevoie ca la capatul atingerilor sa fie sex... daca-i simt caldura pielii si pulsul si respiratia, sunt fericita. Si el ma face sa ma simt fericita sau sa mi se para ca sunt, nici nu conteaza, nici nu stiu ce inseamna de fapt sa fiu fericita si cat ar trebui sa dureze sau care sunt "simptomele". Deci as putea foarte bine sa spun ca sunt.
Problema e ca abia acum devin obsesiva. Fostul meu iubit imi spunea "octopussy" pentru ca atunci cand dormeam il imbratisam cu maini, picioare, cu tot corpul si daca as fi putut sa-l "trag pe nas" sa fie in mine, numai al meu, cat timp vreau eu, ar fi fost perfect. Asa ma trezesc facand cu fiecare barbat care reactioneaza chimic cu mine. O noapte-doua pe saptamana nu ajung niciodata. M-am trezit duminica dimineata in bratele prietenului meu (deocamdata nu a ajuns la statutul de "iubit") care dormea inca. Si care statea lipit de mine, deci practic ma atingea din cap pana-n picioare. Am mai stat 2 ore nemiscata ca sa ma bucur si in stare de veghe de atingerea lui!!! Normal ca dupa ce a plecat mi s-a facut dor in secunda urmatoare. Asa sunt eu construita, sa am pe cineva care sa fie mereu acolo, sa ma sufoce, pentru ca si eu sunt foarte buna la asta :).

Pe genericul de final, sa bagam coloana sonora adecvata :).

Cliche

Inca visez la povestea mea perfecta de dragoste. Poate chiar am avut-o deja. Nu spune nimeni ca o poveste de dragoste ca-n filme dureaza pana la sfarsitul vietii. La naiba, nu mai stim nimic despre protagonisti dupa ce se termina filmul, avem voie sa ne imaginam orice si sa ne hranim cu asta pana nu mai putem.
Dar eu vreau sa visez la povestea mea de dragoste, asa am eu chef. Nu ma intereseaza nimic din ce-mi va spune oricine, din ce mi se va intampla, din tot ce voi simti, trai, auzi, vedea. Si pana la urma cred ca asta-i si ideea, sa treci pe langa ea, s-o simti atat de aproape dar sa nu se implineasca niciodata.
Povestea mea de dragoste e dramatica, asa, ca mine. Ea se desfasoara intre 2 oameni cum nu se poate mai nepotriviti unul pentru altul. Intre 2 oameni carora nimeni nu le da nici o sansa. Nici macar ei nu-si dau vreo sansa. Dar iubirea e acolo, amandoi o stiu, e acolo de ani de zile. Si incearca s-o contureze si aproape reusesc numai ca e ca un obiect din vis, care dispare cand vrei sa-l atingi.
E pedeapsa mea. Trebuie sa iubesc o absenta si sa-mi traiesc viata cu povestea asta de dragoste ascunsa undeva, s-o protejez si s-o tin in viata pentru ca voluptatea suferintei nu se compara cu nimic...
I'm just a freakin' drama queen!

Achtung!

3 luni am tot planuit si planificat si calculat si gandit. Cum ce? Plecarea la Viena de Craciun! Numitul "Pisi" aka my boyfriend a avut multa treaba: a cautat harti, a marcat traseul pe care urma sa-l parcurgem si mi-a facut planul amanuntit al fiecarei zile. Ma rog... i-am spus ca nu-i amuzant si ca-l suspectez ca ar fi maniac. Dar pentru ca stim cu totii treaba aia cu socoteala de-acasa, planul nostru a fost deturnat din prima. Adicatelea trenul in care trebuia sa calatorim confortabil la cuseta o noapte-ntreaga ca sa ne trezim la 9 dimineata in draga de Viena a fost suspendat pentru ca ungurii n-au avut chef sa-l lase sa treaca pe la ei. Si-atunci pisoiul aventurier a zis pe jumatate triumfator, pe jumatate temator ca am face bine sa inchiriem o masina. Naspa. Naspa pentru ca e incepator si 1150 km dus... nu-s putini. Dar dupa ce am intors problema pe toate partile, ca sa zic asa, am ramas la varianta rent-a-car. Acestea fiind spuse, ne imbarcam noi frumusel mai dupa pranz ca sa nu plecam cu noaptea-n cap si-i dam pedala. Ma rog... e-un mod de-a spune... pedala ii dai dupa ce demarezi iar pisoiul avea mici probleme cu treapta 1 de viteza. Iar eu, cum vedeam ca-i moare (:D), cum porneam avariile. Eram fata cu avariile.

Din fericire, dupa multe peripetii (ploaie, ceata, noapte, zapada) am ajuns in Viena a doua zi disperati de foame si de oboseala. Si ajungem in zona hotelului da' nu-l gaseam. Asa ca merge pisoiul la un domn si-i zice: "Excuse me, can I ask you something?" iar domnul ii zice: "Ce anume?". Ne directioneaza spre hotel si intr-un final apoteotic ne vedem si cazati. Hotelul dragut, zona misto, Viena finally!!!

Cred ca n-are rost sa explic ce misto e orasul, toata lumea isi poate imagina. In schimb romani la greu. 2 dintre ei care mi-au ramas pe retina erau chiar din grupul nostru. Unul din ei ii povestea altuia in autocarul in care am facut turul orasului: "Ba, azi m-am dus la 9 la micul dejun si n-am mai gasit aproape nimic. Astia au lasat mancare la misto. Si cand i-am spus ospataritei sa-mi dea niste paine s-a facut ca nu intelege." Pai normal ca nu intelgea saraca daca tu-i spuneai in romana. Si probabil era inca siderata de cat poate un om sa manance la micul dejun cand e moaca. Si ca sa fie omu' in ton cu ce gandeam eu mai scoate una: "Maine ma trezesc la 6 ca sa mananc tot". Mergi cu Domnu'! Mananca si masa daca vrei!

Al doilea specimen era un nene cu un chef de viata imprimat pe fata de-ti venea sa-i dai o lama ca sa nu se mai chinuie. Tocmai vizitam castelul Schonbrunn care e superb si foarte incarcat de istorie. Iar ca ghid aveam o romanca stabilita acolo, o doamna care mergea spre 50 de ani bine de tot dar care arata de 30 si ceva si era de-o energie debordanta. Grupul nostru era al treilea sau al patrulea caruia ea ii recita aceeasi poveste pe ziua respectiva dar nici urma de plictiseala sau "hai s-o scurtam". Eh, cum ne plimbam noi prin camerele castelului, in timp ce noi ceilalti cascam gura, domnul nostru se mai aseza pe cate un scaun. Iar la intrebarea "Sunteti obosit?" a raspuns, dragul de el, "M-am nascut obosit". E posibil asa ceva?!? L-a rugat cineva sa vina???
Facand abstractie de cei 2 parameci, totul a fost ok, am trecut si pe la castelul Belvedere, am fost si la concertul de Craciun din palatul Hofburg, am fost la shopping pe Mariahilfer Strasse, am baut cafea intr-o librarie, am mers cu metroul la suprafata, am mancat o pizza oribila, am intrat in Domul Sf. Stefan in prima zi de Craciun, am intrat in cofetaria in care laboratorul e ca un acvariu si poti sa te uiti la cofetari cum mesteresc torturi, am pierdut vremea prin mall-ul de langa hotel... treburi, socoteli. Si pentru ca rupeam unele cuvinte in germana (invatate acu' ceva ani dintr-o curiozitate tipica mie din manualele sora-mii), ii explicam pisoiului una-alta. Dar cel mai mult i-a placut cum suna "Achtung!".

Vederea de la camera noastra situata la etajul 4 al hotelului, deasupra mall-ului Lugner City

Complexul proiectat de Hundertwasser

Portile palatului Belvedere

2 pescarusi grasani :)

Intr-un mod destul de evident, aceasta este o trasura trasa de cai :)

Cofetareasa din acvariu

O alee de langa Schonbrunn care probabil e superba vara

Mariahilfer Strasse vazuta noaptea dintr-o cafenea

Locul "strajarului"

All I want for Christmas...

Eu nu vreau multe de Craciun. Doar sa fie frumos, dragut, caldut, romantic, delicios, pupacios, iubitor si cu multe cadouri, zapada, vin fiert, semineu, sosete groase, vitrine ornate, brazi impodobiti, colinde, povesti, magie, stelute :D. Modesta, nu?

Hai ca se poate. De-aia mergem la Viena. Daca nici acolo nu e asa... atunci unde? Mai e o saptamana pana atunci si as vrea sa fac in asa fel incat sa dorm in timpul asta ca sa nu mai numar orele. Si sa mearga my evil twin sister la serviciu in locul meu, sa se certe cu sefu', sa ceara o marire de salariu, sa negocieze o prima grasa si sa mai puna la punct una-alta. Si dup-aia sa vina acasa cu prima si marirea si sa mi le dea mie fara pretentii pentru ca la cate cadouri tre' sa cumpar, as avea nevoie de o finantare UE.

Si as mai vrea, daca se poate, sa nu dau nas in nas cu prea multi romani cu hauru' la vedere care merg la Viena sa se sparga in figuri cu telefoanele, ceasurile si pumele lor, care este.

Si vreau sa ma plimb mult, mult si sa fie frumos, frumos, ca in filmele alea juicy de Craciun in care toata lumea se indragosteste de toata lumea si e pace pe Pamant si peste tot se aud clopotei si cantece de Craciun.

Cred ca deja sunt plecata de-acasa. Fara bagaje.