The simple pleasures in life

De fapt, inauntrul meu locuieste o pisica. Am uitat sa-ti spun. Din cauza asta sunt foarte lenesa dimineata, imi place sa ma tolanesc si sa ma intind, imi place sa fiu alintata si mangaiata si imi place sa torc. In timpul zilei nu am timp de pisiceala. Dar daca seara cand ajung acasa nu am ceva urgent de facut, ma poti gasi in cada, marinata in saruri de baie cu aroma de lavanda, citind si gandindu-ma la ce mare serviciu imi fac pentru ca-mi acord astfel de momente. Regula de aur este ca aceasta activitate trebuie sa fie insotita de o coloana sonora corespunzatoare.
In week-end pisiceala se prelungeste cu o iesire in oras intr-un loc mirific. Vreau sa spun de-a dreptul mirific, adica unul care te transpune intr-o alta stare. Unul din locurile astea e o ceainarie rupta din orasul asta, din tara asta, din lumea asta. Acolo, pe o muzica chill out, cu un ceai absolut delicios si niste "rontaieli", cum le spun eu, pisica mea toarce de-a dreptul satisfacuta.
Apoi sunt momentele in care merg la film. Fie ce-o fi, nimic nu se compara cu un film vazut in cinematograf. Cu ditamai ecranul in fata, nu ai cum sa nu te rupi de viata ta si sa iei parte la ce se petrece acolo, nu ai cum sa nu te gandesti la cum ai face tu daca ai fi in locul ei sau in locul lui.
Mai rare dar si mai savuroase sunt momentele in care hodoronc-tronc primesc un telefon cu o invitatie la nu-stiu-ce concert de jazz sau indie sau fusion cu nume de care n-am auzit niciodata dar care ajung sa-mi placa la nebunie. Devorez tot ce inseamna parte a artei spre care nu ma inclin din proprie initiativa, nestiind ca exista.
Alta activitate care-mi place, desi nu prea vreau sa recunosc, este sa gatesc pentru el. Expresia aia sincera de placere, din momentul in care a gustat mancarea si pana a apucat sa-mi spuna ce buna e, face toti banii. Cand nu e el, mananc si gatesc atat cat e nevoie ca sa supravietuiesc. Dar daca am pentru cine, ma joc prin bucatarie cu ingredientele in asa fel incat sa-i fac pe plac.
O placere pe care o pastrez pentru mine (din simplul motiv ca nu toata lumea e amatoare de asa ceva) este sa-mi cumpar si sa gust tot felul de branzeturi cu mucegai, fructe de mare, pui cu migdale, pui cu gorgonzola, dressing blue cheese, sushi sau orice imi mai face mie cu ochiul prin supermaket-uri sau restaurante. Deh, curiozitate specifica pisicii.
Si uite-asa, pe ici, pe colo, imi asezonez viata in asa fel incat sa fie delicioasa :)

Leapsa reloaded

Ambasadoarea zice-asa: "sa spunem pe nume celor 10 lucruri care ne inspaimanta, dar intr-o maniera funny, ca sa nu ne luam la tranta cu depresiile mai abitir ca pana acum:)".
La care Dramaqueen zice-asa: cred ca ma tem ca:
1. O sa chelesc atat de tare incat Ambasadoarea o sa fie mai invidioasa pe mine decat este Sinead O'Connor pe ea;
2. O sa ma marit cu un barbat muuuuuult mai in varsta decat mine si nu neaparat bogat.
3. O sa ma apuc sa cant daca mai merg intr-un bar de karaoke si o sa fiu izgonita din oras din cauza asta;
4. O sa am o fiica pe care n-o sa pot s-o tin in casa sau virgina prea mult timp;
5. O sa vreau sa fiu fotomodel cand o sa trec prin criza varstei de 30 de ani (pe asta mai am 5 ani la dispozitie s-o previn) pt ca o sa am nevoie de tot felul de confirmari;
6. La nunta ei, Ambasadoarea o sa ma imbrace ca pe o fondanta roz sau mov si o sa ma simt ca ursul de la circ in loc sa ma simt ca o domnisoara de onoare ce ma aflu;
7. Sora-mea o sa se marite si o sa aiba copii inaintea mea iar taica-miu o sa-mi spuna ca a stiut mereu ca ceva nu e in regula cu mine;
8. O sa-mi incui cheile in masina (daca ma hotarasc sa dau de permis in viata asta si sa-mi iau o masinuta draguta);
9. La nunta ei, Ambasadoarea n-o sa puna Rammstein;
10. Dupa nunta ei, Ambasadoarea o sa vrea sa ma ia pe mine in luna de miere in locul sotului ca sa nu mai aiba motiv de divort :))

Despre vise(le mele)

Sunt absolut convinsa ca toata lumea e fascinata de vise (la cele nocturne ma refer) si de interpretarea lor. Pe mine nu ma intereseaza interpretarea lor populara, nu intru pe site-uri gen mamaomida.ro (daca exista asa ceva) iar din "Interpretarea viselor" a lui Freud am citit doar cateva pagini. De fiecare data cand imi amintesc ceva ce am visat, incerc sa leg imaginile respective de viata reala, constienta si de intamplarile din timpul starii de veghe. Sunt sigura ca exista si o parte mistica a problemei dar nu prea ma pricep eu s-o descopar.
Si ca sa trec la subiect, vreau sa scriu despre cel mai ciudat vis pe care l-am avut pana acum. Se facea ca eram in pat, culcata pe partea stanga si ma percepeam la persoana I, nu eram undeva sus, detasata. Si cum stateam eu asa in pozitia mai sus mentionata, imi priveam partea inferioara a corpului unde... ce sa vezi?... aveam nici mai mult, nici mai putin decat una bucata penis. Al meu. Adica atasat de mine. Si ca si cum asta n-ar fi fost suficient, ma si masturbam :
Nu-mi amintesc senzatia, nu stiu daca imi placea sau nu dar teoretic... ar fi trebuit sa-mi placa, nu? Mai ciudat e ca imi recunosteam corpul si nu mi se parea nefiresc sa am ceva in plus. Stiu sigur despre mine ca sunt femeie, sunt heterosexuala fara dubii si nu mi-as dori un penis al meu.
De unde deduc, printr-o logica de fier, ca nu poate decat sa insemne dorinta mea de control, de a lua problema in mana, ca sa zic asa :)
Din aceeasi serie pe care as putea s-o numesc "Control freak", sunt visele in care sunt la volan. Initial, pentru ca nu condusesem niciodata, nu aveam pedale si schimbator de viteze dar faceam minuni cu volanul. Acum, dupa ce am facut scoala de soferi, fac in vis tot felul de manevre de precizie dar intotdeauna am piedici cum ar fi faptul ca stiu unde sunt pedalele si pe care trebuie sa calc, dar nu le simt.
Poate in curand o sa visez ca merg perfect pe un drum lin sau (de ce nu?) ca stau bine-merci in dreapta si nu ma deranjeaza sa conduca altcineva ;).

Love is in the air :D

Stiu, cam brusca trecerea de la articolul anterior la asta de azi dar... ce sa fac si io? A mai trecut ceva timp, s-au mai intamplat niste lucruri, life goes on.

N-am chiar toate semnalmentele unei femei indragostite, respectiv imi lipsesc zambetul mare si tamp, privirea de caprioara dezorientata, nu pierd notiunea timpului, somnul si nu sar peste mese. Love is in the air dar mai usurel, batraneste, sa nu ma rup.

Dupa un week-end ca cel care a trecut, pot sa ma declar multumita. E drept ca eram cat pe ce sa-mi rup picioarele si fundul coborand la pas de pe Tampa dar ce poate fi mai frumos decat sa cutreieri padurile cu persoana care te face sa razi cu lacrimi sau care te face sa te intrebi daca nu cumva ai genunchi de carpa cand te saruta?

Adevarata distractie din week-end a fost in cele 2 cluburi in care am mers. In primul am stat la bar, aproximativ intre picioarele a 2 animatoare focoase. Am stat si noi ca "baetii", ne-am uitat, ne-am dat cu parerea despre talentele fetelor, am apreciat coregrafia si am stabilit ca e si asta o forma de arta. In al doilea, un club tematic (muzica anilor '80) am vazut stiluri de dans greu de descris sau de inteles si am vazut "pitzi" si "coca" in elementul lor. In the meantime, am facut patratele pe abdomen de la atata ras. Oh yeah, one wild week-end!

Hell is here on Earth

L-am facut mult sa sufere. Pe cat de mult l-am iubit, pe atat de mult l-am chinuit. Iar acum a venit momentul sa platesc. L-am tarat in noua mea viata. Nu i-am dat de ales. A renuntat la tot si a venit dupa mine, PENTRU mine, CU mine. A renuntat la ABSOLUT tot pentru mine. Si l-am vrut cu mine pentru ca era tot ce stiam si aveam nevoie de el ca de un punct de reper intr-o lume noua si complet necunoscuta. Nu stiu cum naiba e facuta iubirea asta ca nu eram pregatita pentru ceva definitiv si undeva, inauntru, stiam ca nu cu el trebuie sa fie "definitiv". Daca as fi fost atat de puternica precum ma cred, ar fi trebuit sa-i spun la timp. Sa calc peste iubirea mea si sa fiu corecta, sa nu-i iau tot. Sa nu-i fac rani atat de adanci si sa evit mustrarile de constiinta care nu lasa sa dorm in noaptea asta. Cel mai greu imi e cand imi dau seama ca e singurul care m-a iubit cu tot sufletul si singurul pe care eu l-am iubit cu adevarat. Inca mai are un ton de apel cu vocea mea, strigandu-l pe numele de alint: "Booooobu! Bobiiiiiiicu!".
Sper sa fii fericit, Bobu, dragul meu. Si sa ma ierti. Si sa ma uiti putin, nu de tot.

Men... can't live with them, can't live without them!

Mda, aethernul si phascinantul subiect BARBATI. Cu mandrie va anunt ca am un harem. Da, un harem ale meu, un harem de barbati. Sunt o norocoasa! De cand imi doream un harem de barbati! Sunt 3 la numar, unu' si unu'.
Povestea incepe asa:
No 1 ( in ordinea numerelor de pe tricou, nu in ordinea importantei): Sa zicem ca se intituleaza Gigel. Pe Gigel l-am cunoscut cand eram implicata de un an intr-o relatie care in cele din urma s-a terminat dupa 4 ani juma'. L-am cunoscut si am luat foc. El cica se indragostise. Eu simteam cea mai mare atractie pe care am simtit-o pana atunci si dupa acel moment fata de un mascul. Fizica, da? Sau mai degraba chimie... nici eu nu mai stiu. Nu s-a intamplat nimic cu Gigel pana la finele celor 4,5 ani. Ei, dar dupa... uf cate s-au mai intamplat... artificii, treburi, socoteli. Doar in pat. Cand ne dadeam jos din pat era rau. Aveam "rau-de-jos-din-pat". Ma rog, timp de cateva luni a fost ceva gen "dezbraca-te, imbraca-te", ba ne voiam, ba nu ne voiam, ba eram impreuna, ba nu. Ma cam indragostisem si eu, ce-i drept. Dar mi-a trecut mie si l-a apucat pe el din nou... complicat...
No 2: Sa zicem ca se intituleaza Costel. Pe Costel l-am cunoscut in mediul torid, imbibat de alcool si tutun al unui club. Dupa dl. 4,5 ani si dupa Gigel. Costel imi spune ca miros bine si sarut... binisor. Si ma vrea. Moare sa ma aiba, ar face orice sa vada din ce substanta sunt facuta. Si chiar face si spune orice. Si ajungem acolo. E ok... nu mai mult. Nu se compara cu Gigel, deja am stabilit ca reactiile chimice dintre feromonii mei si ai lui Gigel sunt de neegalat. Dar bietul de el e confuz, ba ma vrea, ba nu ma vrea. Ma suna o data pe saptamana. Pot sa-mi fixez ceasul dupa telefoanele lui. Si o scaldam asa pana cand mi se ia. Si ma suna intr-o zi si nu-i raspund. Dupa care ii scriu ca m-am saturat de toanele lui si ca "doar nu te asteptai sa te invit la mine in seara asta ca sa te premiez pentru ca m-ai sunat dupa o saptamana, nu?". Si nu mai spune nimic pana il sun eu dupa o alta saptamana cand imi spune geniala replica "nu te sunasem sa facem sex, voiam sa iesim undeva..." Wow, sunt impresionata pana la lacrimi, plang in pumni. Las' ca trece...
No 3: Sa zicem ca se intituleaza Ionel. Pe Ionel il stiam de vreun an din vedere. Ne scanam periodic intr-un loc public, nu spui care, loc important. Pana cand, intr-o noapte, situandu-ma in acelasi club cu ghinion, ma abordeaza ca un gentleman, bine-crescut si cu simt de raspundere. Si incepem sa ne intalnim de a doua zi. Urmeaza o saptamana ireala: sunt un vis, il fac fericit, sunt tot ceea ce si-ar putea dori, isi aminteste conversatii de-ale mele cu diverse persoane pe care le-am avut in acel loc public si pe care eu le-am uitat, profilul meu nu se compara cu nimic, sanii mei nu merita sa fie agresati de sutien, nu are nevoie de nimic altceva si vom face impreuna toate lucrurile pe care eu nu le-am facut pana acum, nu are rost sa ne certam sau sa ne contrazicem, avem o viata inainte iar copiii nostri vor fi niste campioni. Am crezut ca visez si ca Ionel nu e de pe Pamant. Ei bine, chiar visam. Si m-a trezit telefonul. Telefonul pe care i l-a dat fosta lui prietena care-l voia inapoi cu disperare dupa ce il inselase (asta cand era pe punctul de a-i deveni sotie). Si el se intoarce unde-i era cald si bine. Sau poate nu chiar asa cald si bine dar se intoarce la "un rau cunoscut", am citat din domnia sa. Cu toate astea, ne mai vedem prin oras, intamplator sau nu, cica e in continuare fascinat de mine, ma ia de mana si ma pupa apasat pe buze cand nu ne vede nimeni dar pleaca pe drumul lui... What the fuck?

Niciunul dintre aceste cazuri nu e inchis la data la care vorbim. Inca se mai cauta criminalul. Poate sunt chiar eu. Un criminal in serie. Poate sunt ei, toti. Poate sunt un fel de exponat intr-un fel de muzeu si ei sunt un fel de vizitatori care ma admira, ma ridica in slavi si apoi pleaca acasa.

Cum naiba sa ramai intr-un muzeu?

Introducere in lumea barbatilor fara coaie

Da, am scris corect, n-am vrut sa scriu altceva. Exista barbati fara coaie. E trist dar adevarat, sunt ai nostri si tre' sa-i iubim asa. Sau... deloc.
Si voi ati intalnit astfel de specimene, sunt sigura. Sunt prea multi ca sa nu stiti macar unul.
Definitia unui barbat fara coaie (in modesta mea acceptiune) este urmatoarea: un mascul (paradoxal) care cunoaste o femeie, o place de moare, ba chiar se indragosteste de ea, are nevoie de ea ca de aer, numai ea il face fericit si vrea copii cu ea, multi, frumosi si destepti ca ei doi. Pana aici, nimic nefiresc. Partea interesanta e urmatoarea: cand ea incepe sa prinda aripi si sa se simta ca o regina (dupa ce a rezistat eroic si a stat cu o spranceana ridicata in asteptarea momentului in care o sa descopere bluff-ul care nu mai vine), pe el il cauta brusc fosta prietena (de care il leaga, vorba aia, un trecut) si nu poate rezista, trebuie sa mai dea o sansa acelei relatii care il facuse fericit dar care (asta e partea pe care o uita el) il facuse si nefericit la un moment dat, ca doar de aia s-a terminat.
Ok, sa zicem ca nu-l cauta fosta prietena. In cazul asta, el devine nesigur si parca are momente in care vrea sa traiasca din plin, parca are si momente in care vrea sa fie numai cu ea, nici el nu mai intelege ce-i cu viata lui, micutul.
Mi-e greata, ma duc sa vars.
Am revenit.
Asa. Problema lor e ca de fapt nu pot face fata unui lucru care chiar merge, chiar e frumos si bun si chiar au intalnit o femeie asa cum isi doreau. E prea mult pentru ei. Eu ii inteleg si ii sustin. Au si ei niste limite. Cum sa suporti sa fii iubit? E greu tare.
Nu sunt o feminista turbata si isterica, n-o sa incep sa spun ca ei sunt slabi si nu-s buni de nimic iar noi suntem cele mai tari si stim cel mai bine. Avem nevoie de ei asa cum au si ei nevoie de noi. Si poate, pe nesimtite, ne-au crescut si noua niste coite mici si dragute pe care ei le vad si asta-i confuzeaza teribil.
Who the hell knows? Eternul feminin are un revers: eternul masculin. Tot atatea mistere ii inconjoara si pe ei si tot atatea necunoscute avem si noi de rezolvat pana sa-i intelegem. Tot ce trebuie sa facem e sa fim niste mame bune (fara ca ei sa-si dea seama) si sa-i lasam sa rataceasca putin pentru ca apoi sa se intoarca tot la noi.
Cam astea "e" concluziile mele. Cel mai probabil gresite, nu m-am nascut ca sa descopar adevaruri universale. Da' imi dau si io cu parerea.
Ca doar e blogul meu! Ce coaiele mele?!?