E destul de nasol să-ţi fie teamă să mai intri pe blog să mai scrii şi tu o prostie-două de teamă că vine ştiu-eu-cine în vizită şi începe să răscolească prin istoricul browser-ului şi află de micul secret. Mai grav decât atât, am şi schimbat tab-ul când m-a sunat mai devreme, mi se părea ca o să-şi dea seama că fac ceva despre care nu vreau ca el să ştie.
Mă rog, nu ăsta-i scopul intervenţiei din seara asta. Faza e că azi-noapte am avut nişte vise. Zic "nişte" fiindcă am impresia că au fost vreo 2, deşi nu-s chiar sigură. În unul dintre ele eram printr-un oraş străin, poate prin Germania si mă pupam pe la colţuri cu un coleg. Absolut nimic dubios în viaţa reală, aşa că nu ştiu de ce tocmai cu el. Cred că eram chiar în oraşul lui natal, unde are şi o iubită şi ca să nu ne "prindă" aia m-a înghesuit într-un fel de nişă formată de intrarea într-un magazin şi m-a sărutat ca-n filme, aşa cum ştiu-eu-cine nu m-a mai sărutat de mult timp.
În celălalt vis, cred că eram cu un fost şi făceam alte chestii ca-n filme, aşa cum cu ştiu-eu-cine n-am mai făcut de ceva timp.
Aşa că m-am trezit azi-dimineaţă de la primul ţârâit al alarmei, uşor speriată că aş fi făcut ceva pentru care ştiu-eu-cine nu m-ar putea ierta niciodată (brusc mi-am amintit că mă şi trezise în cursul nopţii cu sunetul de aparat foto, fiindcă i s-a părut că dormeam tare drăguţ şi eram tare frumoasă) şi am stat puţin să mă gândesc de unde până unde creierul meu a luat-o pe câmpii în somn. Păi prima explicaţie ar putea fi faptul că, aşa cum reiese din rândurile de mai sus, intimitatea mea cu ştiu-eu-cine nu mai e ce-a fost şi simt o anumită lipsă de pasiune. Ştiu sigur că de pasiune. Din păcate, îmi tot sună în urechi o replică de-a lui de acum mai mult timp, care suna ceva de genul "Dragostea moare în pat" şi mă tot întreb dacă a noastră mai trăieşte. O altă explicaţie ar putea fi faptul că terminasem de citit o cărţulie care se numeşte "Amintiri şi povestiri mai deocheate" şi care evocă unele trăiri erotice ale autorului de la diferite vârste şi în diferite ipostaze, mai mult sau mai puţin morale.
Ah, altă chestie care mi-a mai venit în minte a fost că impasul ăsta sexual mi s-a mai întamplat şi cu alţi 2 parteneri, ceea ce devine deja un subiect de meditaţie sau ridică cel puţin un semn de întrebare. Din ce motiv se întâmplă asta? E normal după un timp? Când ştii că n-o să se remedieze nimic şi trebuie să renunţi? Pentru că, să fim serioşi, când sexul devine din ce în ce mai rar iar atunci când se întâmplă e din ce în ce mai scurt şi mai puţin intens, toate încep să meargă prost în relaţia aia, nici iarba nu le mai place celor doi.
miercuri, 23 mai 2012
joi, 12 ianuarie 2012
Unde naiba esti?
Cel mai probabil ti-am omorat iubirea cu mana mea si apoi am calcat pe ea cu picioarele mele. Orice ti-as da acum nu mai e suficient de bun, pentru ca a trecut anul ala si jumatate, pentru ca trupul meu a fost atins de barbatul ala, pentru ca ti-am zdrobit toata increderea, tot respectul si toata credinta. Si pot sa stau acum si-n cap (si, culmea, chiar vreau!) si tot n-o sa ma crezi. Si nu vrei sa ne mutam impreuna pentru ca ti-e teama ca o sa plec iar. Dar ce spun eu "teama"? Esti convins de asta, nu-mi dai nicio sansa. Acum doar stai si astepti sa-mi fuga ochiu', sa calc putin linia galbena si sa-ti confirm convingerea conform careia "Cine a gresit o data va mai gresi si a doua oara". Tampita convingere, lua-o-ar naiba! Nici nu stiu cum sa ma mai semnalizez, sa-ti arat cat de aici sunt, cat de acum...
Si mi se frange inima in 'spe mii de cioburi cand simt ca te indepartezi cate putin ca sa fii la adapost de inevitabilul rau pe care se presupune ca ti-l voi produce iar. Si-as vrea sa fii iar exact asa cum scriam mai demult ca esti si mor de ciuda daca incep sa cred ca nu poti sa primesti asa ceva decat o data in viata, chiar daca incerci de mai multe ori cu aceeasi persoana.
Se pare ca anul ala si jumatate nu se va putea reedita niciodata. Si-mi e al naibii de dor de tine, asa cum erai atunci si de tot ce aveam si nu stiam ca am si nu voiam sa am.
Urasc regretele si toate rahaturile astea! Vreau ca acum, dupa ce mi-a venit mintea la cap, sa am lucrurile de care n-am fost in stare sa ma bucur si sa le iau din plin si sa ma hranesc din ele.
Dar ele nu mai sunt...
Si mi se frange inima in 'spe mii de cioburi cand simt ca te indepartezi cate putin ca sa fii la adapost de inevitabilul rau pe care se presupune ca ti-l voi produce iar. Si-as vrea sa fii iar exact asa cum scriam mai demult ca esti si mor de ciuda daca incep sa cred ca nu poti sa primesti asa ceva decat o data in viata, chiar daca incerci de mai multe ori cu aceeasi persoana.
Se pare ca anul ala si jumatate nu se va putea reedita niciodata. Si-mi e al naibii de dor de tine, asa cum erai atunci si de tot ce aveam si nu stiam ca am si nu voiam sa am.
Urasc regretele si toate rahaturile astea! Vreau ca acum, dupa ce mi-a venit mintea la cap, sa am lucrurile de care n-am fost in stare sa ma bucur si sa le iau din plin si sa ma hranesc din ele.
Dar ele nu mai sunt...
miercuri, 24 august 2011
Despre o vaca
Cam cat de normal e sa fii geloasa la gandul ca fostul iubit, pe care l-ai parasit, este acum cu altcineva? Hm, nu e nevoie de raspuns la intrebarea asta.
Treceam acum prin cateva dintre pozele noastre si prin unele lucruri de-ale lui care au ramas in computerul meu si am realizat cam cat de mult din viata fiecaruia a ramas in viata celuilalt.
Nu stiu cat de capabila sunt sa-mi invat lectiile. Cred ca nici nu am priceput multe dintre ele. Doar 2 imi vin in minte acum: una despre iubirea totala, fara limite si fara teama, masti si perdele si una despre gelozie si posesivitate. Le stiu, dar n-am invatat nimic din ele. Sunt tot in punctul in care eram inainte sa intalnesc sufletul asta care mi-a schimbat totusi optica si mi-a dat dreptate sa cred in bunatatea oamenilor.
Bunatatea asta, asa cum o inteleg eu, e ingropata de multi adanc de tot de prin adolescenta si numai gandul la ea ii face sa se simta slabi si rusinati. Oh, da! Hai sa fim cat mai puternici si autosuficienti! Hai sa ne incordam cat mai tare si sa fim etansi! La naiba cu iubirea si abandonul! Niste mizerii! Sa nu ne batem capul decat cu lucruri superficiale si care se digera usor! Un banc si-un "Te iubesc!" spus dupa cateva beri ar trebui sa ajunga. Ce sens are sa ne deschidem in fiecare clipa?
Mi-e foarte dor de parul ala negru-taciune si de fetisoara aia frumoasa si de fiecare atingere apasata si pasionala in care erotismul si sentimentele se bateau sa ajunga primele la mine. Cum naiba sa nu-l fi iubit?
Eu insami sunt un maaare exemplu de superficialitate. Si m-am incruntat cand mi s-a spus. Ei bine, asta sunt! O vaca trista si superficiala!
Macar cu el nu aveam teama de respingere si de abandon pe care altfel o simt constant. El chiar era acolo! Acum simt ca trebuie sa fac mereu ceva prin care sa atrag si sa impresionez. Rahat! Ma pierd, obosesc. Nu construiesc nimic la mine pentru ca trebuie sa tot dau, sa tot postez si afisez lucruri misto si interesante. Sau asta cred eu ca trebuie sa fac. Niciodata n-am fost buna la a fi eu insami. Sunt jalnica!
Treceam acum prin cateva dintre pozele noastre si prin unele lucruri de-ale lui care au ramas in computerul meu si am realizat cam cat de mult din viata fiecaruia a ramas in viata celuilalt.
Nu stiu cat de capabila sunt sa-mi invat lectiile. Cred ca nici nu am priceput multe dintre ele. Doar 2 imi vin in minte acum: una despre iubirea totala, fara limite si fara teama, masti si perdele si una despre gelozie si posesivitate. Le stiu, dar n-am invatat nimic din ele. Sunt tot in punctul in care eram inainte sa intalnesc sufletul asta care mi-a schimbat totusi optica si mi-a dat dreptate sa cred in bunatatea oamenilor.
Bunatatea asta, asa cum o inteleg eu, e ingropata de multi adanc de tot de prin adolescenta si numai gandul la ea ii face sa se simta slabi si rusinati. Oh, da! Hai sa fim cat mai puternici si autosuficienti! Hai sa ne incordam cat mai tare si sa fim etansi! La naiba cu iubirea si abandonul! Niste mizerii! Sa nu ne batem capul decat cu lucruri superficiale si care se digera usor! Un banc si-un "Te iubesc!" spus dupa cateva beri ar trebui sa ajunga. Ce sens are sa ne deschidem in fiecare clipa?
Mi-e foarte dor de parul ala negru-taciune si de fetisoara aia frumoasa si de fiecare atingere apasata si pasionala in care erotismul si sentimentele se bateau sa ajunga primele la mine. Cum naiba sa nu-l fi iubit?
Eu insami sunt un maaare exemplu de superficialitate. Si m-am incruntat cand mi s-a spus. Ei bine, asta sunt! O vaca trista si superficiala!
Macar cu el nu aveam teama de respingere si de abandon pe care altfel o simt constant. El chiar era acolo! Acum simt ca trebuie sa fac mereu ceva prin care sa atrag si sa impresionez. Rahat! Ma pierd, obosesc. Nu construiesc nimic la mine pentru ca trebuie sa tot dau, sa tot postez si afisez lucruri misto si interesante. Sau asta cred eu ca trebuie sa fac. Niciodata n-am fost buna la a fi eu insami. Sunt jalnica!
vineri, 22 iulie 2011
marți, 5 iulie 2011
Scary stuff
Întrebarea zilei sosită prin poşta redacţiei este următoarea: e bine ca iubirea vieţii tale să ştie că e iubirea vieţii tale?
Răspunsul nostru, dragi ascultătoare, este: NU!
Treaba asta cu "iubirea vieţii" este atât de grea, serioasă şi apăsătoare pentru persoana în cauză, încât are cam 2 variante la dispoziţie:
1. Să o înţeleagă fix la amploare ei şi să facă un pas înapoi.
2. Să o ia mai mult în glumă şi să urce o treaptă deasupra relaţiei.
Nu prea imi pot imagina cazul in care persoana respectivă chiar e mişcată de chestia asta şi face eforturi sporite să nu dezamăgească şi să nu-şi piardă statutul. Spre exemplu eu, cand mi s-a spus asta, am ales varianta 1. Sincer, aş fi preferat să nu ştiu.
Cred că e unul din lucrurile care nu trebuie spuse decât dacă eşti Esmeralda, adresându-te lui Jose Armando.
Răspunsul nostru, dragi ascultătoare, este: NU!
Treaba asta cu "iubirea vieţii" este atât de grea, serioasă şi apăsătoare pentru persoana în cauză, încât are cam 2 variante la dispoziţie:
1. Să o înţeleagă fix la amploare ei şi să facă un pas înapoi.
2. Să o ia mai mult în glumă şi să urce o treaptă deasupra relaţiei.
Nu prea imi pot imagina cazul in care persoana respectivă chiar e mişcată de chestia asta şi face eforturi sporite să nu dezamăgească şi să nu-şi piardă statutul. Spre exemplu eu, cand mi s-a spus asta, am ales varianta 1. Sincer, aş fi preferat să nu ştiu.
Cred că e unul din lucrurile care nu trebuie spuse decât dacă eşti Esmeralda, adresându-te lui Jose Armando.
sâmbătă, 2 iulie 2011
Adevăr sau provocare
Noua mea filosofie de viaţă constă din 2 elemente esenţiale: adevărul şi asumarea sinelui. Ambele sunt în mare parte meritul fostului meu iubit sau a experienţei de viaţă acumulată în timpul relaţiei cu el. Oricum aş spune-o, ultimul an şi jumătate m-au învăţat câteva lucruri pe care mi-aş dori foarte mult să nu le uit.
Primul şi cel mai important este faptul că adevărul trebuie să ne fie comunicat şi să-l comunicăm, astfel încât să ne confruntăm cu el şi să decidem dacă putem trăi cu el sau nu. Adevărul este important. Refuzul de a-l comunica nu înseamnă minciună, înseamnă doar intimitate sau trăire personală care vrem să rămână aşa. Modificarea şi comunicarea denaturată a adevărului înseamnă minciună.
Al doilea lucru, strâns legat de primul este faptul de a "da la pace" cu ceea ce suntem. Atât cu noi, dar mai ales în relaţiile cu ceilalţi, în special cu partenerii de viaţă. Faptul de a fi nevoiţi să "salvăm aparenţele" sau de a face eforturi să fim ceea ce alte persoane vor sau se aşteaptă să fim înseamnă un efort, adică ceva nenatural, adică ceva ce nu putem face la nesfârşit. Cel mai economic lucru din punct de vedere al energiei fizice şi psihice cheltuite este să fim noi înşine, oricât de clişeistic as suna asta. Şi ştiu că aşa sună. Ştiu atât de bine, încât nici mie nu îndrăznesc să-mi spun "Fii tu însăţi!", darămite altcuiva.
Este atât de bine să găseşti relaţia în care să poţi fi exact ceea ce eşti, încât cred că nu merită să trăieşti altfel. Am avut relaţii în care m-am simţit complexată intelectual, social, fizic sau sexual care, evident, s-au sfârşit. Nu poţi să faci eforturi pe timp nelimitat de a părea mai deştept, mai frumos sau mai atrăgător decât eşti dacă partenerul tău pare să nu te accepte cu minusurile din dotare.
Cred că singura trăsătură flexibilă şi care se poate educa în timp este temperamentul. Poţi să înveţi din experienţă că dacă reacţionezi isteric la ceva ce nu-ţi place nu-i tocmai un lucru bun. Poţi să te educi să raţionalizezi puţin mai mult şi să te opreşti înainte ca situaţia să escaladeze. Poţi să-ţi corectezi viciile de educaţie. Condiţia e să realizezi că le ai.
Cum mă consider a fi un fin observator al firii umane, am constatat că nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. Niciodată n-o să considerăm că ceea ce i s-a întâmplat altcuiva în condiţii similare o să ni se întâmple şi nouă. Asta pentru că ţinem atât de mult şi suntem atât de mândri de individualitatea noastră, încât o să găsim mereu ceva diferit de exemplul prietenilor noştri şi o să credem cu tărie că scenariul vieţii noastre este total diferit de al lor.
Aşa că hai să ne ratăm personal dacă e să fie aşa în loc să ne raportăm la statistici.
Primul şi cel mai important este faptul că adevărul trebuie să ne fie comunicat şi să-l comunicăm, astfel încât să ne confruntăm cu el şi să decidem dacă putem trăi cu el sau nu. Adevărul este important. Refuzul de a-l comunica nu înseamnă minciună, înseamnă doar intimitate sau trăire personală care vrem să rămână aşa. Modificarea şi comunicarea denaturată a adevărului înseamnă minciună.
Al doilea lucru, strâns legat de primul este faptul de a "da la pace" cu ceea ce suntem. Atât cu noi, dar mai ales în relaţiile cu ceilalţi, în special cu partenerii de viaţă. Faptul de a fi nevoiţi să "salvăm aparenţele" sau de a face eforturi să fim ceea ce alte persoane vor sau se aşteaptă să fim înseamnă un efort, adică ceva nenatural, adică ceva ce nu putem face la nesfârşit. Cel mai economic lucru din punct de vedere al energiei fizice şi psihice cheltuite este să fim noi înşine, oricât de clişeistic as suna asta. Şi ştiu că aşa sună. Ştiu atât de bine, încât nici mie nu îndrăznesc să-mi spun "Fii tu însăţi!", darămite altcuiva.
Este atât de bine să găseşti relaţia în care să poţi fi exact ceea ce eşti, încât cred că nu merită să trăieşti altfel. Am avut relaţii în care m-am simţit complexată intelectual, social, fizic sau sexual care, evident, s-au sfârşit. Nu poţi să faci eforturi pe timp nelimitat de a părea mai deştept, mai frumos sau mai atrăgător decât eşti dacă partenerul tău pare să nu te accepte cu minusurile din dotare.
Cred că singura trăsătură flexibilă şi care se poate educa în timp este temperamentul. Poţi să înveţi din experienţă că dacă reacţionezi isteric la ceva ce nu-ţi place nu-i tocmai un lucru bun. Poţi să te educi să raţionalizezi puţin mai mult şi să te opreşti înainte ca situaţia să escaladeze. Poţi să-ţi corectezi viciile de educaţie. Condiţia e să realizezi că le ai.
Cum mă consider a fi un fin observator al firii umane, am constatat că nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. Niciodată n-o să considerăm că ceea ce i s-a întâmplat altcuiva în condiţii similare o să ni se întâmple şi nouă. Asta pentru că ţinem atât de mult şi suntem atât de mândri de individualitatea noastră, încât o să găsim mereu ceva diferit de exemplul prietenilor noştri şi o să credem cu tărie că scenariul vieţii noastre este total diferit de al lor.
Aşa că hai să ne ratăm personal dacă e să fie aşa în loc să ne raportăm la statistici.
joi, 30 iunie 2011
Oh, the guilt!
Momentul ăsta îmi aduce aminte de nişte momente similare de acum vreo 3 ani şi ceva, pentru că şi atunci ca şi acum, tocmai ieşisem dintr-o relaţie nu tocmai scurtă, şifonându-mi fostul destul de tare. De data asta cred că e cu atât mai grav cu cât m-am despărţit de omul care mi-a oferit maximul pe care îl poate primi o femeie de la un bărbat din punct de vedere afectiv.
Da' când spun maxim, mă refer chiar la maxim. Nu am mai întâlnit atât devotament, atâta bunătate şi atâta afecţiune, toate constante pe durata unui an şi jumătate. Mă doare atât de tare să ştiu că în momentul ăsta suferă şi că toate valorile şi ideile despre relaţii îi sunt zdruncinate, încât aproape mă urăsc pentru asta.
Cu siguranţă nu e asta prima lui relaţie eşuată şi nici ultima, rahaturi ca ăsta ni se întâmplă tuturor, dar mereu am avut impresia că dacă provoc suferinţă cuiva, o voi primi înapoi în alt moment, sub altă formă. Şi nu vreau să fac rău! Nu lui!
Dar iată că fac şi doar dintr-o motivaţie meschină şi superficială, care nu m-a lăsat să mă înfrăgostesc de omul ăsta care-mi spunea când mă strângea în braţe "Daca te ţin aici strâns şi nu-ţi mai dau drumul niciodată, ce-o să faci?" sau "Nu vreau să mai fiu cu nimeni altcineva, vreau doar cu tine".
Sună destul de patetic toate lucrurile astea povestite, dar adevărul gol-goluţ e că nu l-am iubit aşa cum trebuia în primul rând din cauza diferenţei şi abia în al doilea rând din cauza obsesiei.
Cam de căcat, nu?
Da' când spun maxim, mă refer chiar la maxim. Nu am mai întâlnit atât devotament, atâta bunătate şi atâta afecţiune, toate constante pe durata unui an şi jumătate. Mă doare atât de tare să ştiu că în momentul ăsta suferă şi că toate valorile şi ideile despre relaţii îi sunt zdruncinate, încât aproape mă urăsc pentru asta.
Cu siguranţă nu e asta prima lui relaţie eşuată şi nici ultima, rahaturi ca ăsta ni se întâmplă tuturor, dar mereu am avut impresia că dacă provoc suferinţă cuiva, o voi primi înapoi în alt moment, sub altă formă. Şi nu vreau să fac rău! Nu lui!
Dar iată că fac şi doar dintr-o motivaţie meschină şi superficială, care nu m-a lăsat să mă înfrăgostesc de omul ăsta care-mi spunea când mă strângea în braţe "Daca te ţin aici strâns şi nu-ţi mai dau drumul niciodată, ce-o să faci?" sau "Nu vreau să mai fiu cu nimeni altcineva, vreau doar cu tine".
Sună destul de patetic toate lucrurile astea povestite, dar adevărul gol-goluţ e că nu l-am iubit aşa cum trebuia în primul rând din cauza diferenţei şi abia în al doilea rând din cauza obsesiei.
Cam de căcat, nu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)