Momentul ăsta îmi aduce aminte de nişte momente similare de acum vreo 3 ani şi ceva, pentru că şi atunci ca şi acum, tocmai ieşisem dintr-o relaţie nu tocmai scurtă, şifonându-mi fostul destul de tare. De data asta cred că e cu atât mai grav cu cât m-am despărţit de omul care mi-a oferit maximul pe care îl poate primi o femeie de la un bărbat din punct de vedere afectiv.
Da' când spun maxim, mă refer chiar la maxim. Nu am mai întâlnit atât devotament, atâta bunătate şi atâta afecţiune, toate constante pe durata unui an şi jumătate. Mă doare atât de tare să ştiu că în momentul ăsta suferă şi că toate valorile şi ideile despre relaţii îi sunt zdruncinate, încât aproape mă urăsc pentru asta.
Cu siguranţă nu e asta prima lui relaţie eşuată şi nici ultima, rahaturi ca ăsta ni se întâmplă tuturor, dar mereu am avut impresia că dacă provoc suferinţă cuiva, o voi primi înapoi în alt moment, sub altă formă. Şi nu vreau să fac rău! Nu lui!
Dar iată că fac şi doar dintr-o motivaţie meschină şi superficială, care nu m-a lăsat să mă înfrăgostesc de omul ăsta care-mi spunea când mă strângea în braţe "Daca te ţin aici strâns şi nu-ţi mai dau drumul niciodată, ce-o să faci?" sau "Nu vreau să mai fiu cu nimeni altcineva, vreau doar cu tine".
Sună destul de patetic toate lucrurile astea povestite, dar adevărul gol-goluţ e că nu l-am iubit aşa cum trebuia în primul rând din cauza diferenţei şi abia în al doilea rând din cauza obsesiei.
Cam de căcat, nu?
joi, 30 iunie 2011
miercuri, 29 iunie 2011
Obsesie
Acum imi dau seama ca daca scriu aici imi e mai usor sa-mi organizez gandurile. Ca atunci cand fac o lista inainte sa plec la cumparaturi. Culmea e ca simt nevoia sa fac asta numai cand sunt singura. Pesemne ca atunci imi si aud gandurile, spre deosebire de momentele in care e cineva langa mine si mi le tot bruiaza, cenzureaza si baga sub pres.
Si ma trezesc dimineata cu resturile lor date in foc, scurse pe aragaz, pentru ca in somn ele fierb si au vointa proprie si-mi ies pe nas. Asa s-a intamplat azi dimineata, cand m-am trezit si am constatat ca dormisem pe burta (probabil ca sa se dreneze toate chestiile mai bine) si tocmai falfaia umbra unui vis pe cale sa mi se stearga din memorie, numai ca eu l-am prins repede, l-am rememorat si s-a fixat.
Se facea ca eram prin oras, intr-un grup mare, in care era si el. Numai ca ma ignora total si eram extrem de contrariata de treaba asta, dar in acelasi timp foarte stangace in a ma face remarcata si a-i intra in gratii. Da' imi doream mult de tot sa ma vada, sa-mi caute prezenta si sa vorbim. Al naibii, n-avea ochi pentru mine! Deja ma intristam din ce in ce mai tare si nu intelegeam nimic. La un moment dat am mers pana la toaleta si m-am uitat in oglinda, mi-am asezat parul altfel, m-am mai "amenajat" putin si mi-am sters palmele umede de haine, incurajandu-ma sa ies de acolo sclipitoare, draguta si eventual irezistibila, doar-doar mi-o spune o data ca nu mai poate sa stea departe de mine si ca degeaba s-a incordat el ca prostu' si-a stat cu coada pe sus, ca de fapt e lesinat de iubire.
N-am reusit sa-mi amintesc deznodamantul visului si de fapt cred ca inca nu s-a "turnat", ca doar nu era sa mi se implineasca dorinta chiar asa fatis. Culmea e ca in realitate lucrurile stau putin altfel si cu siguranta deznodamantul nu e niciodata asa siropos cum mi-l doream eu in vis. Nu cred ca o sa vad vreodata un ditamai barbatul (din specia in cauza, nu la modul general) abandonandu-se total in bratele femeii pe care spune ca o iubeste, exprimandu-si cu patos si ochi umezi sentimente atat de profunde si mari ca abia le poate duce.
E doar imaginea pe care eu mi-o proiectez despre o obsesie de care nu scap si care se pare ca-mi distruge orice relatie.
Mi-e foarte teama de alegerile gresite. Poate tocmai de asta le si fac. Sau poate numai astea se pot face cand vine vorba de parteneri. Poate ca orice alegere buna ajunge sa fie una proasta dupa un timp.
Probabil ca, acum ca am vazut cum e sa fii iubita cu fiecare atom si sa primesti atat de mult incat sa-ti fie jena si sa simti ca nici nu meritai si dupa ce am dat cu piciorul intr-un stil suficient de josnic la toate astea, ma pot intoarce la relatiile mele gresite, defecte, nepotrivite, prejudicioase si eventual costisitoare, pana cand o sa decid ca ar fi cazul sa fiu singura...
Si ma trezesc dimineata cu resturile lor date in foc, scurse pe aragaz, pentru ca in somn ele fierb si au vointa proprie si-mi ies pe nas. Asa s-a intamplat azi dimineata, cand m-am trezit si am constatat ca dormisem pe burta (probabil ca sa se dreneze toate chestiile mai bine) si tocmai falfaia umbra unui vis pe cale sa mi se stearga din memorie, numai ca eu l-am prins repede, l-am rememorat si s-a fixat.
Se facea ca eram prin oras, intr-un grup mare, in care era si el. Numai ca ma ignora total si eram extrem de contrariata de treaba asta, dar in acelasi timp foarte stangace in a ma face remarcata si a-i intra in gratii. Da' imi doream mult de tot sa ma vada, sa-mi caute prezenta si sa vorbim. Al naibii, n-avea ochi pentru mine! Deja ma intristam din ce in ce mai tare si nu intelegeam nimic. La un moment dat am mers pana la toaleta si m-am uitat in oglinda, mi-am asezat parul altfel, m-am mai "amenajat" putin si mi-am sters palmele umede de haine, incurajandu-ma sa ies de acolo sclipitoare, draguta si eventual irezistibila, doar-doar mi-o spune o data ca nu mai poate sa stea departe de mine si ca degeaba s-a incordat el ca prostu' si-a stat cu coada pe sus, ca de fapt e lesinat de iubire.
N-am reusit sa-mi amintesc deznodamantul visului si de fapt cred ca inca nu s-a "turnat", ca doar nu era sa mi se implineasca dorinta chiar asa fatis. Culmea e ca in realitate lucrurile stau putin altfel si cu siguranta deznodamantul nu e niciodata asa siropos cum mi-l doream eu in vis. Nu cred ca o sa vad vreodata un ditamai barbatul (din specia in cauza, nu la modul general) abandonandu-se total in bratele femeii pe care spune ca o iubeste, exprimandu-si cu patos si ochi umezi sentimente atat de profunde si mari ca abia le poate duce.
E doar imaginea pe care eu mi-o proiectez despre o obsesie de care nu scap si care se pare ca-mi distruge orice relatie.
Mi-e foarte teama de alegerile gresite. Poate tocmai de asta le si fac. Sau poate numai astea se pot face cand vine vorba de parteneri. Poate ca orice alegere buna ajunge sa fie una proasta dupa un timp.
Probabil ca, acum ca am vazut cum e sa fii iubita cu fiecare atom si sa primesti atat de mult incat sa-ti fie jena si sa simti ca nici nu meritai si dupa ce am dat cu piciorul intr-un stil suficient de josnic la toate astea, ma pot intoarce la relatiile mele gresite, defecte, nepotrivite, prejudicioase si eventual costisitoare, pana cand o sa decid ca ar fi cazul sa fiu singura...
miercuri, 5 ianuarie 2011
One time
Hello?!? Anybody there? Nu? Nimeni? Pfiu, în sfârşit o seară numai CU mine şi PENTRU mine! O seară în care casa e numai a mea, laptopul e numai al meu, cada e numai a mea. O seară în care pot să mă gândesc aiurea-n tramvai la iubiri demult apuse, la cine sunt şi ce naiba vreau de la viaţa asta, pot să-mi imaginez liniştită că-s o artistă deghizată în... altceva, care aşteaptă să fie dezvaluită spectaculos de un puseu de talent care uimeşte pe toată lumea şi îi schimbă viaţa în cel mai neaşteptat mod.
Ştie cineva dacă există vreo vârstă limită până la care ai voie să-ţi dai seama că de fapt tu voiai să te faci altceva când o să fii mare? Mai nasol e dacă n-ai ştiut niciodată ce vrei de fapt să te faci şi eşti puţin neintegrată în viaţa ta profesională, care în ciuda ta urmează paşii din carte spre mult-vânata carieră. Carieră pe naiba! E de fapt o alergătură după cât mai mulţi bani care să-ţi plătească laptopul, vacanţa, hainele şi pantofii, concertele, chiria si mesele în oraş. Crezi că rămâne vreo amprentă personală sau macar vreun atom din mine pe ceea ce fac de la 9 la 5? Neah, nimic!
În schimb, mă trezesc visând la un moment închipuit în care creez ceva frumos. Nu ceva util, practic, pragmatic şi precis. Ceva incredibil de frumos. Azi m-a întrebat o prietenă dacă m-am întors în clasa a 12-a. E clar că nu m-am întors în timp, e posibil sa-mi fi regresat creierul cu vreo 10 ani :)).
Eh, prostii! Alte tâmpenii de care o să râd peste vreun an, când o sa le recitesc.
Uite-aici ceva frumos!
Ştie cineva dacă există vreo vârstă limită până la care ai voie să-ţi dai seama că de fapt tu voiai să te faci altceva când o să fii mare? Mai nasol e dacă n-ai ştiut niciodată ce vrei de fapt să te faci şi eşti puţin neintegrată în viaţa ta profesională, care în ciuda ta urmează paşii din carte spre mult-vânata carieră. Carieră pe naiba! E de fapt o alergătură după cât mai mulţi bani care să-ţi plătească laptopul, vacanţa, hainele şi pantofii, concertele, chiria si mesele în oraş. Crezi că rămâne vreo amprentă personală sau macar vreun atom din mine pe ceea ce fac de la 9 la 5? Neah, nimic!
În schimb, mă trezesc visând la un moment închipuit în care creez ceva frumos. Nu ceva util, practic, pragmatic şi precis. Ceva incredibil de frumos. Azi m-a întrebat o prietenă dacă m-am întors în clasa a 12-a. E clar că nu m-am întors în timp, e posibil sa-mi fi regresat creierul cu vreo 10 ani :)).
Eh, prostii! Alte tâmpenii de care o să râd peste vreun an, când o sa le recitesc.
Uite-aici ceva frumos!
miercuri, 3 martie 2010
Women are heroes
Doar aşa, ca să mai mişc şi eu ceva după aproape 3 luni, o să vă supun atenţiei acest filmuleţ care prezintă un proiect ce mie mi se pare fabulos.
Enjoy!
Enjoy!
marți, 8 decembrie 2009
Fuck Christmas fever!
Îmi vine să ofer multe cadouri, să-mi cer iertare pentru orice, să îmbrăţişez oamenii şi să le spun că-i iubesc. Vreau ca cei de lângă mine să ştie că-i iubesc, să mă ierte şi să se bucure. Vreau să fie fericiţi cu sau fără mine.
Îmi vine să-mi decorez casa cu roşu şi verde şi să aprind ici-colo câte o lumânare ca să răspândească lumina aia aurie, caldă şi să mă cuibăresc într-o pătură pufoasă, cu un pisoi în braţe şi să văd a mia oară "Sleepless in Seattle" sau cine ştie ce alt film greţoso-juicy.
Îmi vine să-i cumpăr lui ceva şi să-i trimit un colet anonim. Vreau să se bucure. Să fie surprins şi să se bucure. Oare ar şti că-i de la mine? Ar şti pe naiba! Oare lui i-a trecut prin cap, măcar pentru o secundă, să mă bucure pe mine în vreun fel? Nope, don't think so!
Şi dacă ar fi să mă despart mâine de cineva, oare aş fi împăcată cu felul în care m-am purtat, oare şi-ar aminti de mine ca de un om bun?
Ei, poftim! De unde naiba mi-au venit întrebările astea si de ce nu mă lasă spiritul Crăciunului (sau cum s-o numi din punct de vedere clinic deviaţia asta) în pace?
Până la aflarea răspunsurilor la întrebările de mai sus, mesajul meu e ăsta: All is full of love!
Îmi vine să-mi decorez casa cu roşu şi verde şi să aprind ici-colo câte o lumânare ca să răspândească lumina aia aurie, caldă şi să mă cuibăresc într-o pătură pufoasă, cu un pisoi în braţe şi să văd a mia oară "Sleepless in Seattle" sau cine ştie ce alt film greţoso-juicy.
Îmi vine să-i cumpăr lui ceva şi să-i trimit un colet anonim. Vreau să se bucure. Să fie surprins şi să se bucure. Oare ar şti că-i de la mine? Ar şti pe naiba! Oare lui i-a trecut prin cap, măcar pentru o secundă, să mă bucure pe mine în vreun fel? Nope, don't think so!
Şi dacă ar fi să mă despart mâine de cineva, oare aş fi împăcată cu felul în care m-am purtat, oare şi-ar aminti de mine ca de un om bun?
Ei, poftim! De unde naiba mi-au venit întrebările astea si de ce nu mă lasă spiritul Crăciunului (sau cum s-o numi din punct de vedere clinic deviaţia asta) în pace?
Până la aflarea răspunsurilor la întrebările de mai sus, mesajul meu e ăsta: All is full of love!
luni, 30 noiembrie 2009
L'amour, ăsta
Uite că deşi mi-e somn de behăi, mai am un subiect pe care tre' să-l elimin din sistem înainte de culcare. Şi zic aşa:
Pentru mine, găsirea unui partener nu-i un lucru tocmai uşor. Selecţia naturală intervine invariabil în treaba asta din cauza înăţimii mele. Nu pot să diger ideea de a avea de-a stânga mea un individ mai scund decât mine. Nu pot şi gata. Tre' să fie cel puţin la fel de înalt ca să mă simt eu bine la cap, ca să-mi proiectez imaginea de mascul care mă poate cuprinde, arunca pe un umăr şi fugi cu mine din calea unui eventual pericol. Eh, asta nu înseamnă că de-a lungul timpului nu am cunoscut flăcăi interesaţi de o legătură cu mine chiar dacă nu ajungeau la altitudinea specificată în lista de criterii de eligibilitate.
Ultima astfel de experienţă s-a petrecut în ultimele zile. Am cunoscut un băiet, foarte simpatic de altfel, artist, care, aşa cum îmi place mie, vorbeşte foarte bine româneşte (pe lângă franceză, italiană şi germană, eh, un fleac!), are simţul umorului la locul lui şi un păr negru şi des pentru care as putea să-l urăsc cu patimă. Da' n-o fac. Băietul ăsta, pe lângă o uşoară grandomanie şi puţin narcisism pe care i le-aş fi corectat prin metode specifice, are un mare defect: îi lipsesc vreo 20 cm. Din înălţime, evident. Adică îi lipsesc în raport cu ce vreau eu, că altfel pare înzestrat cu tot ce-i trebuie. Eh, treaba asta nu l-a împiedicat să poftească la mine. Mai exact, să dezvolte o mică pasiune pentru persoana mea, cu accese de gelozie chiar pentru că, aşa cum mi-a explicat, el e "teritorial posesiv".
Acum na, am şi eu calităţile mele, omul e de înţeles. Mi s-a mai spus că aş fi picturală, sculpturală şi alte alea -rală, l-oi fi inspirat în artisticăria lui acolo, i-oi fi stârnit oareşce fiori dar de la asta şi până la a-mi spune că nu vrea să mai vorbim pentru că nu poate fi doar amic cu mine... e cale lungă. Ştiu şi eu cum e să fii respins de o persoană care-ţi face hormonii să fiarbă de să-ţi întunece privirea şi raţiunea dar eu nu "păţesc" astfel de pasiuni cu persoane care sunt incompatibile cu mine într-un mod evident. Tocmai din cauza asta, bărbaţii mişto pe care îi cunosc şi care nu-mi pot deveni parteneri, se salvează by default în folderul de prieteni şi relaţiile astea devin foarte frumoase taman din cauza lipsei tensiunii sexuale.
Prin urmare, l-am salvat şi pe acesta în galeria de prieteni şi mi-am văzut de ale mele. Numai că el n-a vrut aşa iar acum pare foarte rănit şi teribil de dezumflat. Şi sincer îmi pare rău pentru el dar chiar nu am cu ce să-l ajut. Ba chiar nu pot nici măcar să mă simt vinovată, întrucât i-am explicat omului de la început cum că suntem din emisiuni diferite şi m-am purtat suficient de rece cu el încât să ucid orice speranţă.
Şi cum mă gândeam eu la toată situaţia asta ieri, mi-am dat seama că dacă ar fi fost vorba despre un bărbat pe care să-l vreau şi eu, aş fi sfeclit-o în 2 timpi şi 3 mişcări. N-aş fi avut cum să mă port la fel de calm, echilibrat, dezarmant de relaxată. Pentru că eu nu pot fi relaxată. Sunt o tâmpită! Se vede pe faţa mea că aştept, că vreau. Mie nu poţi să-mi faci o surpriză şi să mă iei pe sus, pentru că mă găseşti la primire, te aşteptam acolo, ce ţi-a luat atât? Of, încurcate îmi mai sunt sinapsele şi multe piedici îmi mai pun de una singură!
Gata, am zis şi despre asta. Check!
Acum e timpul pentru nani pui!
Pentru mine, găsirea unui partener nu-i un lucru tocmai uşor. Selecţia naturală intervine invariabil în treaba asta din cauza înăţimii mele. Nu pot să diger ideea de a avea de-a stânga mea un individ mai scund decât mine. Nu pot şi gata. Tre' să fie cel puţin la fel de înalt ca să mă simt eu bine la cap, ca să-mi proiectez imaginea de mascul care mă poate cuprinde, arunca pe un umăr şi fugi cu mine din calea unui eventual pericol. Eh, asta nu înseamnă că de-a lungul timpului nu am cunoscut flăcăi interesaţi de o legătură cu mine chiar dacă nu ajungeau la altitudinea specificată în lista de criterii de eligibilitate.
Ultima astfel de experienţă s-a petrecut în ultimele zile. Am cunoscut un băiet, foarte simpatic de altfel, artist, care, aşa cum îmi place mie, vorbeşte foarte bine româneşte (pe lângă franceză, italiană şi germană, eh, un fleac!), are simţul umorului la locul lui şi un păr negru şi des pentru care as putea să-l urăsc cu patimă. Da' n-o fac. Băietul ăsta, pe lângă o uşoară grandomanie şi puţin narcisism pe care i le-aş fi corectat prin metode specifice, are un mare defect: îi lipsesc vreo 20 cm. Din înălţime, evident. Adică îi lipsesc în raport cu ce vreau eu, că altfel pare înzestrat cu tot ce-i trebuie. Eh, treaba asta nu l-a împiedicat să poftească la mine. Mai exact, să dezvolte o mică pasiune pentru persoana mea, cu accese de gelozie chiar pentru că, aşa cum mi-a explicat, el e "teritorial posesiv".
Acum na, am şi eu calităţile mele, omul e de înţeles. Mi s-a mai spus că aş fi picturală, sculpturală şi alte alea -rală, l-oi fi inspirat în artisticăria lui acolo, i-oi fi stârnit oareşce fiori dar de la asta şi până la a-mi spune că nu vrea să mai vorbim pentru că nu poate fi doar amic cu mine... e cale lungă. Ştiu şi eu cum e să fii respins de o persoană care-ţi face hormonii să fiarbă de să-ţi întunece privirea şi raţiunea dar eu nu "păţesc" astfel de pasiuni cu persoane care sunt incompatibile cu mine într-un mod evident. Tocmai din cauza asta, bărbaţii mişto pe care îi cunosc şi care nu-mi pot deveni parteneri, se salvează by default în folderul de prieteni şi relaţiile astea devin foarte frumoase taman din cauza lipsei tensiunii sexuale.
Prin urmare, l-am salvat şi pe acesta în galeria de prieteni şi mi-am văzut de ale mele. Numai că el n-a vrut aşa iar acum pare foarte rănit şi teribil de dezumflat. Şi sincer îmi pare rău pentru el dar chiar nu am cu ce să-l ajut. Ba chiar nu pot nici măcar să mă simt vinovată, întrucât i-am explicat omului de la început cum că suntem din emisiuni diferite şi m-am purtat suficient de rece cu el încât să ucid orice speranţă.
Şi cum mă gândeam eu la toată situaţia asta ieri, mi-am dat seama că dacă ar fi fost vorba despre un bărbat pe care să-l vreau şi eu, aş fi sfeclit-o în 2 timpi şi 3 mişcări. N-aş fi avut cum să mă port la fel de calm, echilibrat, dezarmant de relaxată. Pentru că eu nu pot fi relaxată. Sunt o tâmpită! Se vede pe faţa mea că aştept, că vreau. Mie nu poţi să-mi faci o surpriză şi să mă iei pe sus, pentru că mă găseşti la primire, te aşteptam acolo, ce ţi-a luat atât? Of, încurcate îmi mai sunt sinapsele şi multe piedici îmi mai pun de una singură!
Gata, am zis şi despre asta. Check!
Acum e timpul pentru nani pui!
Can't touch this!
Colega mea de apartament e o tipă suficient de antipatică încât să nu fim prietene, deşi locuim împreună de 1 an. Adică nu ştiu dacă-i neapărat antipatică dar nu e genul meu. Sunt o mulţime de chestii la ea care mă scot din minţi. Şi sunt uşor de scos din minţi dacă împărţim o baie şi-o bucătărie, trust me.
În primul rând are două mâini stângi. Mă enervează teribil femeile neîndemânatice. Frate, o femeie tre' să fie bună la lucru manual. În toate sensurile :D. Deci dacă eşti o împiedicată şi-o zăpăcită care nu nimereşte nici să bage lingura în gură, nu ai ce căuta cu mine în casă. Ultima întâmplare din lunga serie de tâmpenii nu m-a vizat dar oricum e grea de tot. Vorbind la telefon, a luat de pe aragaz un ibric în care mai era nişte apă fiartă după ce-şi făcuse un ceai şi a vărsat apa în chiuvetă în timp ce prietenul ei spăla vasele. Care prieten a avut reflexe bune şi şi-a ferit mâinile înainte să-i provoace nebuna arsuri de gradul III. Cum a reacţionat ea când şi-a dat seama ce era să facă? S-a aşezat pe un scaun şi s-a pus pe bocit.
Alt episod: Dimineaţă. 7:30. Îşi călca bluza pentru ziua respectivă în timp ce eu foloseam baia ca apoi să-mi calc şi eu o cămaşă. Din motive necunoscute, prefera să utilizeze fierul meu de călcat, deşi are şi ea unul perfect funcţional. Al meu era mai... verde, cred, ca de călcat singur, nu calcă. Şi, pricepută cum e, dă cu fierul peste o porţiune din dantelă care, inevitabil, se topeşte şi aderă cu toată forţa la talpa fierului. Îmi dau seama imediat că n-o să pot aştepta până se prinde ea cum să repare buba, iau fierul ei şi încep să-mi calc şi eu cămaşa ca să n-o strâng de gât. Era prea de dimineaţă. Ce face ea? Vine cu fierul în mână în pragul uşii mele, mă umple de scuze gesticulând cu el, timp în care îmi face şi-o băltoacă din apa care se scurgea. Ah, da, asta era după ziua în care îl uitase în priză ;;).
În afară de neîndemânare, mai e o chestie care mă enervează la femei. Aerul de căprioare neajutorate, rănite şi fragile care, vai doamne, nu pot, nu ştiu, lor nu le iese. Şi aici îmi amintesc o fază de genul: "Iubi, faci tu aia? Că eu nu pot." Iubi se urneşte şi dă să se execute, deşi ar fi preferat să nu. Iar ea, mimoza, după fundul lui "Hai că vin şi eu să te ajut". Fuck off, femeie, dacă tot ai pus omul în mişcare ca să fii sigură că nu se simte mai bine decât vrei tu să se simtă, acum stai naibii ca balerina in vitrină sau ca peştele pe televizor şi lasă-l să facă ce i-ai cerut, nu-l freca la cap cu "ajutorul" tău.
Nu am timp şi nici blogul n-ar suporta toate cretinătăţile de zi cu zi pe care le poate înfăptui fiinţa asta ŞI mai am un motiv pentru care mă opresc aici din a o demonta în bucăţele mici. Ieri dimineaţă, după câteva zile în care am avut un program de lucru numa' bun de scos ficatul pe nas, în timp ce luam micul dejun şi priveam fără ţintă pe geam, cu părul vâlvoi, cearcăne din belşug şi o faţă de parcă tocmai trecuse trenul peste mine dus-întors de mai multe ori, simt o mână pe cap. Fata asta de care vă spun mă mângâia pe păr. Îi era milă de mine pentru că mi se vedea epuizarea. Eh, la faza asta m-am cam înmuiat. Acu' ce naiba e de făcut? Ei, ce e de făcut. Am scos repede o banalitate dintr-un alt registru şi am trecut peste. Pfiu!
În primul rând are două mâini stângi. Mă enervează teribil femeile neîndemânatice. Frate, o femeie tre' să fie bună la lucru manual. În toate sensurile :D. Deci dacă eşti o împiedicată şi-o zăpăcită care nu nimereşte nici să bage lingura în gură, nu ai ce căuta cu mine în casă. Ultima întâmplare din lunga serie de tâmpenii nu m-a vizat dar oricum e grea de tot. Vorbind la telefon, a luat de pe aragaz un ibric în care mai era nişte apă fiartă după ce-şi făcuse un ceai şi a vărsat apa în chiuvetă în timp ce prietenul ei spăla vasele. Care prieten a avut reflexe bune şi şi-a ferit mâinile înainte să-i provoace nebuna arsuri de gradul III. Cum a reacţionat ea când şi-a dat seama ce era să facă? S-a aşezat pe un scaun şi s-a pus pe bocit.
Alt episod: Dimineaţă. 7:30. Îşi călca bluza pentru ziua respectivă în timp ce eu foloseam baia ca apoi să-mi calc şi eu o cămaşă. Din motive necunoscute, prefera să utilizeze fierul meu de călcat, deşi are şi ea unul perfect funcţional. Al meu era mai... verde, cred, ca de călcat singur, nu calcă. Şi, pricepută cum e, dă cu fierul peste o porţiune din dantelă care, inevitabil, se topeşte şi aderă cu toată forţa la talpa fierului. Îmi dau seama imediat că n-o să pot aştepta până se prinde ea cum să repare buba, iau fierul ei şi încep să-mi calc şi eu cămaşa ca să n-o strâng de gât. Era prea de dimineaţă. Ce face ea? Vine cu fierul în mână în pragul uşii mele, mă umple de scuze gesticulând cu el, timp în care îmi face şi-o băltoacă din apa care se scurgea. Ah, da, asta era după ziua în care îl uitase în priză ;;).
În afară de neîndemânare, mai e o chestie care mă enervează la femei. Aerul de căprioare neajutorate, rănite şi fragile care, vai doamne, nu pot, nu ştiu, lor nu le iese. Şi aici îmi amintesc o fază de genul: "Iubi, faci tu aia? Că eu nu pot." Iubi se urneşte şi dă să se execute, deşi ar fi preferat să nu. Iar ea, mimoza, după fundul lui "Hai că vin şi eu să te ajut". Fuck off, femeie, dacă tot ai pus omul în mişcare ca să fii sigură că nu se simte mai bine decât vrei tu să se simtă, acum stai naibii ca balerina in vitrină sau ca peştele pe televizor şi lasă-l să facă ce i-ai cerut, nu-l freca la cap cu "ajutorul" tău.
Nu am timp şi nici blogul n-ar suporta toate cretinătăţile de zi cu zi pe care le poate înfăptui fiinţa asta ŞI mai am un motiv pentru care mă opresc aici din a o demonta în bucăţele mici. Ieri dimineaţă, după câteva zile în care am avut un program de lucru numa' bun de scos ficatul pe nas, în timp ce luam micul dejun şi priveam fără ţintă pe geam, cu părul vâlvoi, cearcăne din belşug şi o faţă de parcă tocmai trecuse trenul peste mine dus-întors de mai multe ori, simt o mână pe cap. Fata asta de care vă spun mă mângâia pe păr. Îi era milă de mine pentru că mi se vedea epuizarea. Eh, la faza asta m-am cam înmuiat. Acu' ce naiba e de făcut? Ei, ce e de făcut. Am scos repede o banalitate dintr-un alt registru şi am trecut peste. Pfiu!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)