marți, 8 decembrie 2009

Fuck Christmas fever!

Îmi vine să ofer multe cadouri, să-mi cer iertare pentru orice, să îmbrăţişez oamenii şi să le spun că-i iubesc. Vreau ca cei de lângă mine să ştie că-i iubesc, să mă ierte şi să se bucure. Vreau să fie fericiţi cu sau fără mine.
Îmi vine să-mi decorez casa cu roşu şi verde şi să aprind ici-colo câte o lumânare ca să răspândească lumina aia aurie, caldă şi să mă cuibăresc într-o pătură pufoasă, cu un pisoi în braţe şi să văd a mia oară "Sleepless in Seattle" sau cine ştie ce alt film greţoso-juicy.
Îmi vine să-i cumpăr lui ceva şi să-i trimit un colet anonim. Vreau să se bucure. Să fie surprins şi să se bucure. Oare ar şti că-i de la mine? Ar şti pe naiba! Oare lui i-a trecut prin cap, măcar pentru o secundă, să mă bucure pe mine în vreun fel? Nope, don't think so!
Şi dacă ar fi să mă despart mâine de cineva, oare aş fi împăcată cu felul în care m-am purtat, oare şi-ar aminti de mine ca de un om bun?
Ei, poftim! De unde naiba mi-au venit întrebările astea si de ce nu mă lasă spiritul Crăciunului (sau cum s-o numi din punct de vedere clinic deviaţia asta) în pace?
Până la aflarea răspunsurilor la întrebările de mai sus, mesajul meu e ăsta: All is full of love!

luni, 30 noiembrie 2009

L'amour, ăsta

Uite că deşi mi-e somn de behăi, mai am un subiect pe care tre' să-l elimin din sistem înainte de culcare. Şi zic aşa:
Pentru mine, găsirea unui partener nu-i un lucru tocmai uşor. Selecţia naturală intervine invariabil în treaba asta din cauza înăţimii mele. Nu pot să diger ideea de a avea de-a stânga mea un individ mai scund decât mine. Nu pot şi gata. Tre' să fie cel puţin la fel de înalt ca să mă simt eu bine la cap, ca să-mi proiectez imaginea de mascul care mă poate cuprinde, arunca pe un umăr şi fugi cu mine din calea unui eventual pericol. Eh, asta nu înseamnă că de-a lungul timpului nu am cunoscut flăcăi interesaţi de o legătură cu mine chiar dacă nu ajungeau la altitudinea specificată în lista de criterii de eligibilitate.
Ultima astfel de experienţă s-a petrecut în ultimele zile. Am cunoscut un băiet, foarte simpatic de altfel, artist, care, aşa cum îmi place mie, vorbeşte foarte bine româneşte (pe lângă franceză, italiană şi germană, eh, un fleac!), are simţul umorului la locul lui şi un păr negru şi des pentru care as putea să-l urăsc cu patimă. Da' n-o fac. Băietul ăsta, pe lângă o uşoară grandomanie şi puţin narcisism pe care i le-aş fi corectat prin metode specifice, are un mare defect: îi lipsesc vreo 20 cm. Din înălţime, evident. Adică îi lipsesc în raport cu ce vreau eu, că altfel pare înzestrat cu tot ce-i trebuie. Eh, treaba asta nu l-a împiedicat să poftească la mine. Mai exact, să dezvolte o mică pasiune pentru persoana mea, cu accese de gelozie chiar pentru că, aşa cum mi-a explicat, el e "teritorial posesiv".
Acum na, am şi eu calităţile mele, omul e de înţeles. Mi s-a mai spus că aş fi picturală, sculpturală şi alte alea -rală, l-oi fi inspirat în artisticăria lui acolo, i-oi fi stârnit oareşce fiori dar de la asta şi până la a-mi spune că nu vrea să mai vorbim pentru că nu poate fi doar amic cu mine... e cale lungă. Ştiu şi eu cum e să fii respins de o persoană care-ţi face hormonii să fiarbă de să-ţi întunece privirea şi raţiunea dar eu nu "păţesc" astfel de pasiuni cu persoane care sunt incompatibile cu mine într-un mod evident. Tocmai din cauza asta, bărbaţii mişto pe care îi cunosc şi care nu-mi pot deveni parteneri, se salvează by default în folderul de prieteni şi relaţiile astea devin foarte frumoase taman din cauza lipsei tensiunii sexuale.
Prin urmare, l-am salvat şi pe acesta în galeria de prieteni şi mi-am văzut de ale mele. Numai că el n-a vrut aşa iar acum pare foarte rănit şi teribil de dezumflat. Şi sincer îmi pare rău pentru el dar chiar nu am cu ce să-l ajut. Ba chiar nu pot nici măcar să mă simt vinovată, întrucât i-am explicat omului de la început cum că suntem din emisiuni diferite şi m-am purtat suficient de rece cu el încât să ucid orice speranţă.
Şi cum mă gândeam eu la toată situaţia asta ieri, mi-am dat seama că dacă ar fi fost vorba despre un bărbat pe care să-l vreau şi eu, aş fi sfeclit-o în 2 timpi şi 3 mişcări. N-aş fi avut cum să mă port la fel de calm, echilibrat, dezarmant de relaxată. Pentru că eu nu pot fi relaxată. Sunt o tâmpită! Se vede pe faţa mea că aştept, că vreau. Mie nu poţi să-mi faci o surpriză şi să mă iei pe sus, pentru că mă găseşti la primire, te aşteptam acolo, ce ţi-a luat atât? Of, încurcate îmi mai sunt sinapsele şi multe piedici îmi mai pun de una singură!
Gata, am zis şi despre asta. Check!
Acum e timpul pentru nani pui!

Can't touch this!

Colega mea de apartament e o tipă suficient de antipatică încât să nu fim prietene, deşi locuim împreună de 1 an. Adică nu ştiu dacă-i neapărat antipatică dar nu e genul meu. Sunt o mulţime de chestii la ea care mă scot din minţi. Şi sunt uşor de scos din minţi dacă împărţim o baie şi-o bucătărie, trust me.
În primul rând are două mâini stângi. Mă enervează teribil femeile neîndemânatice. Frate, o femeie tre' să fie bună la lucru manual. În toate sensurile :D. Deci dacă eşti o împiedicată şi-o zăpăcită care nu nimereşte nici să bage lingura în gură, nu ai ce căuta cu mine în casă. Ultima întâmplare din lunga serie de tâmpenii nu m-a vizat dar oricum e grea de tot. Vorbind la telefon, a luat de pe aragaz un ibric în care mai era nişte apă fiartă după ce-şi făcuse un ceai şi a vărsat apa în chiuvetă în timp ce prietenul ei spăla vasele. Care prieten a avut reflexe bune şi şi-a ferit mâinile înainte să-i provoace nebuna arsuri de gradul III. Cum a reacţionat ea când şi-a dat seama ce era să facă? S-a aşezat pe un scaun şi s-a pus pe bocit.
Alt episod: Dimineaţă. 7:30. Îşi călca bluza pentru ziua respectivă în timp ce eu foloseam baia ca apoi să-mi calc şi eu o cămaşă. Din motive necunoscute, prefera să utilizeze fierul meu de călcat, deşi are şi ea unul perfect funcţional. Al meu era mai... verde, cred, ca de călcat singur, nu calcă. Şi, pricepută cum e, dă cu fierul peste o porţiune din dantelă care, inevitabil, se topeşte şi aderă cu toată forţa la talpa fierului. Îmi dau seama imediat că n-o să pot aştepta până se prinde ea cum să repare buba, iau fierul ei şi încep să-mi calc şi eu cămaşa ca să n-o strâng de gât. Era prea de dimineaţă. Ce face ea? Vine cu fierul în mână în pragul uşii mele, mă umple de scuze gesticulând cu el, timp în care îmi face şi-o băltoacă din apa care se scurgea. Ah, da, asta era după ziua în care îl uitase în priză ;;).
În afară de neîndemânare, mai e o chestie care mă enervează la femei. Aerul de căprioare neajutorate, rănite şi fragile care, vai doamne, nu pot, nu ştiu, lor nu le iese. Şi aici îmi amintesc o fază de genul: "Iubi, faci tu aia? Că eu nu pot." Iubi se urneşte şi dă să se execute, deşi ar fi preferat să nu. Iar ea, mimoza, după fundul lui "Hai că vin şi eu să te ajut". Fuck off, femeie, dacă tot ai pus omul în mişcare ca să fii sigură că nu se simte mai bine decât vrei tu să se simtă, acum stai naibii ca balerina in vitrină sau ca peştele pe televizor şi lasă-l să facă ce i-ai cerut, nu-l freca la cap cu "ajutorul" tău.
Nu am timp şi nici blogul n-ar suporta toate cretinătăţile de zi cu zi pe care le poate înfăptui fiinţa asta ŞI mai am un motiv pentru care mă opresc aici din a o demonta în bucăţele mici. Ieri dimineaţă, după câteva zile în care am avut un program de lucru numa' bun de scos ficatul pe nas, în timp ce luam micul dejun şi priveam fără ţintă pe geam, cu părul vâlvoi, cearcăne din belşug şi o faţă de parcă tocmai trecuse trenul peste mine dus-întors de mai multe ori, simt o mână pe cap. Fata asta de care vă spun mă mângâia pe păr. Îi era milă de mine pentru că mi se vedea epuizarea. Eh, la faza asta m-am cam înmuiat. Acu' ce naiba e de făcut? Ei, ce e de făcut. Am scos repede o banalitate dintr-un alt registru şi am trecut peste. Pfiu!

marți, 24 noiembrie 2009

To be by your side

Nu ştiu dacă sau cât iţi place Nick Cave. Sau cât ai ascultat. Dar pe mine piesa asta m-a făcut bucăţi. M-a tocat mărunt, m-a împrăştiat pe jos şi m-a adunat la loc. Nu ştiu dacă nu cumva a mai rămas ceva pe dinafară, cum descompui o jucărie ca să vezi "ce-i acolo" şi când o recompui uiţi o rotiţă care nu mai ştii unde era iniţial. Când o ascult, nu-mi vine decât să spun "Te iubesc!".
Te iubesc, ştii? Simţi? Îţi aminteşti?

Across the oceans Across the seas, Over forests of blackened trees.
Through valleys so still we dare not breathe, To be by your side.

Over the shifting desert plains, Across mountains all in flames.
Through howling winds and driving rains, To be by your side.

Every mile and every year for every one a little tear.
I cannot explain this, Dear, I will not even try.

Into the night as the stars collide,
Across the borders that divide forests of stone standing petrified,
To be by your side.

Every mile and every year, For every one a single tear.
I cannot explain this, Dear, I will not even try.

For I know one thing, Love comes on a wing.
For tonight I will be by your side. But tomorrow I will fly.

From the deepest ocean To the highest peak,
Through the frontiers of your sleep.
Into the valley where we dare not speak, To be by your side.

Across the endless wilderness where all the beasts bow down their heads.
Darling I will never rest till I am by your side.

Every mile and every year, Time and Distance disappear I cannot explain this.
Dear No, I will not even try.

For I know one thing, Love comes on a wing and tonight I will be by your side.
But tomorrow I will fly away, Love rises with the day and tonight I may be by your side.
But tomorrow I will fly, Tomorrow I will fly, Tomorrow I will fly.

duminică, 22 noiembrie 2009

Cum am fost în Banbu

... şi cum mi-a trebuit o săptămână ca să pot scrie despre asta.
Fată, am făcut-o şi pe asta. Dacă până acum am mers numai în cluburi underground, cu rocăreală şi alte treburi, sâmbăta trecută m-am gândit că e timpul să involuez (deja începusem să merg la festivaluri de jazz, ptiu, ptiu!) şi am mers în Banbu, celebrul Banbu. Da, fată, ăla cu sclipici, ăla în care îşi fac poze piţipoancele la toaletă. N-aş vrea să sune ca o scuză dar prilejul a fost aniversarea unui coleg. Acu' dacă ăsta-i gustul omului... m-am dus şi eu acolo să-l sărbătoresc.
Ei bine, a fost chiar aşa cum îmi imaginam că va fi: amenajare kitsch-oasă (exceptând nişte acvarii de la intrare), curvete ca la balamuc, bărbaţi însuraţi care o ardeau cu ele şi tone, mii de tone, miliarde de tone de sclipici. Pe tavan, pe pereţi, pe haine, pe încălţăminte, la bijuterii, pe faţă, poate şi în fund, n-am verificat. Muzica - de mare angajament artistic. Dacă asculţi Radio Zu timp de 30 min, poţi să spui că ştii playlist-ul Banbu pe de rost. Deci jale!
Eh, după ce am trecut în revistă prezenţa câtorva figuri publice, pe care nici n-aş fi avut cum să nu le observ având în vedere fotografii profesionişti din suita lor (ca să vede şi ochiu' lu' consumatoru' de tabloide cum s-au mai îmbrăcat Bote sau Valentina Pelinel sau ce fromos e un tort cu artificii, rachete şi alte torpile), au intrat animatoarele în... treabă.
Ele, animatoarele, s-au coborât de sus. Nu, nu s-au întrupat din neant, vreau să spun că au coborât cu o platformă mobilă, pozând în Lady Gaga dă Bucureşti şi arătând într-un mare fel. Lăsând la o parte hăinuţele care le rămăseseră mici de le ieşeau funduleţul şi pieptişorul, trecând cu vederea frezele şi poate chiar... feţele, erau bune-măr! Îmi pare rău că tre' să spun asta, da' aşa erau! Am închis cu greu gura de uimire după ce le-am văzut şi m-am integrat în sfârşit în grupul din care făceam parte. Să mă fi văzut pe la 2-3, ziceai că-s de-a casei: dansam, râdeam, pozam, nu mai vedeam nimic în jur. Curajul meu s-a datorat şi mulţumirile se îndreaptă către... Finlandia! Thank God for that! În afară de asta, atmosfera din grup a fost foarte plăcută, toată lumea era interesată de bunăstarea celorlalţi, glumele şi strâmbăturile se ţineau lanţ, aşa că a fost uşor să mă şi distrez până la urmă.
Dar nu, nu voi face o practică din a merge acolo. O dată în viaţă e suficient! Fată!

joi, 5 noiembrie 2009

Compulsiv. Mâncat compulsiv

Sunt un animal! Nu mă mai pot opri din mâncat! Dacă am vreo depresie de toamnă şi asta mă face să mănânc atât, în curând voi fi deprimată din cauza proporţiilor pe care le iau. Şi nu-i o glumă, nu mă alint, nu mă vait degeaba. "Cele mai buze senzuale" îmi spun că-i din cauza anotimpului. Zăăăăău? Adică e bine şi normal ce fac eu? Ca să am ce tăia de Crăciun sau cum? La iarnă îmi decupez o şunculiţă de pe burtă şi o mănânc cu ceapă? Beton! De când îmi doream asta!
Acum, pe bune, dacă ar trebui să investighez cauzele apetitului meu exacerbat (asta ca să mai trag de timp şi să nu renunţ la prostul obicei imediat ce l-am sesizat), aş putea enumera următoarele scuze, pardon, motive:
- zodia: întrucât sunt un taur pur-sânge, bună de dat ca exemplu de femeie din zodia asta, eu trăiesc prin şi pentru două lucruri mari şi late - mâncatul şi... iubitul. Şi n-o zic numai eu, o ştie toată lumea.
- încercarea de a renunţa la fumat: mereu am ştiut că în clipa în care voi încerca să mă las de fumat, voi începe să mănânc mai abitir decât până atunci. Îl am şi pe taică-miu ca model în acest sens. Numa' că eu n-am renunţat de tot, mai fumez 3-4 ţigări pe zi şi deja am luat-o razna cu mâncatul. Chestia e că am şi o tipologie de îngrăşare tare naşpa: modelul măr. Adică, orice-ar fi şi oricâte kile ar veni peste mine, nu se aşează decât în zona mediană. Deci din dreptul diafragmei şi până sub buric eu depun şi depun şi depun... cale lungă, să ne-ajungă şi o să arăt ca un măr pe băţ, cum am picioare lungi şi slabe.
- lipsa activităţii fizice: cel mai solicitant moment al zilei din punctul de vedere al arderii nenumăratelor kilocalorii îngurgitate este deplasarea până la şi de la metrou. Măcar atât respect să am şi eu pentru corpul ăsta. 15 min de mers pe jos dimineaţa şi încă 15 seara. Nu de ajuns dar mai mult decât nimic. Dar dacă mi-aş urni fundul şi m-aş apuca să fac sport de-adevăratelea, s-ar elibera o leacă de adrenalină, nişte endorfine şi alte chestii delicioase pentru creieraşul meu în continuă căutare de plăceri.
- lipsa... aceea: no comment.
- examenul de permis: ce ştiu eu să fac mai bine? Păi să frec menta. Trebuie să învăţ pentru permis? Excelent, voi găsi un mod de a fenta treaba asta, astfel încât s-o fac frenetic şi cu disperare pe ultima sută de metri, când o să mor că nu-mi ajunge timpul. Cum? Păi simplu. Mă aşez în poziţia de învăţat, iau cartea în mână, citesc vreo câteva rânduri ca să pară totul cât mai veridic şi ciulesc urechile. La cel mai mic zgomot din casă ies din cameră să văd cine a venit, ce face, cum face şi mai ales dacă mănâncă ceva. Şi mă înfiinţez în bucătărie, unde mai "gust" şi eu una-alta.
Oho, idei sunt multe, aş putea să continuu cu pretextele pe care mi le găsesc pentru a devasta frigiderul. Dar parcă nu mai am răbdare acum să scriu, parcă simt un zgândărici în stomac. Ah, da, cred că mi-e foame.

duminică, 25 octombrie 2009

Plain, plain, plain

Auzi, tu ai curaj să-ţi recunoşti mediocritatea? Eu am. Curaj s-o recunosc pe-a mea, zic. Sunt simplă, simplă, simplă. Fără vârfuri, fără străluciri. N-am o cultură impresionantă, n-am cele mai rafinate gusturi, n-am cele mai nobile preocupări. Şi nici măcar nu încerc să par că le-aş avea. Pur şi simplu îmi trăiesc viaţa în mediocritatea mai sus menţionată, cu unele puseuri de elevare pe ici, pe colo.

Să dau vina pe familia din care mă trag? Sau pe formaţia mea de inginer? Mai bine pe mine şi pe limitarea mea. Dacă îmi fac o analiză la rece, îmi dau seama că nu impresionez cu nimic. Sunt doar vreo două-trei lucruri care ar putea fi de apreciat la mine: faptul că stăpânesc limba română şi cam tot ce-mi iese pe gură destul de bine, sinceritatea gen "ce-i în guşă, şi-n căpuşă" şi o anumită naivitate care mă face să mă iau de piept cu "oamenii mari" când îmi mai vine mie să spun că toţi avem un fond bun şi că eu cred în bunătatea oamenilor şi în iubire. Ah, mai e ceva: interesul pentru artă şi disponibilitatea de a experimenta. Am cunoscut oameni care mi-au zis că, odată ce au hotărât că le place aia sau aia din meniu, rămân la ce le-a plăcut ca să se ferească de neplăcerea unui experiment nereuşit. Eu nu sunt aşa de precaută şi îndărătnică. Nici în cazul artei, nici în cazul oamenilor. Şi ştii ce? Lista de preferinţe se poate lărgi considerabil în felul ăsta. Ca să nu mai spun de vederi.

Dar, una peste alta, mă uit de jos în sus la oamenii cu adevărat culţi, la literaţi, erudiţi şi artişti. Şi când spun artişti, ma gandesc la oamenii ăştia (dac-or fi oameni într-adevăr) pe care i-am văzut pe scenă la Masters of Jazz. Ciudat e că uneori am neobrăzarea să cred că şi eu aş putea să creez ceva, să scot din mine ceva sublim care să aducă a operă de artă. Poate o să mă trezesc într-o dimineaţă plină de har şi-o să produc cine ştie ce minunăţie. Sau poate nu. Să fim serioşi! :)

vineri, 16 octombrie 2009

Cititoarea lu' peşte

Ştii, eu nu sunt o cititoare feroce. Cred că am vreo 10 cărţi prin casă în care poţi găsi un semn de carte, mărturie a faptului că m-am plictisit de ele înainte să le termin. Deci nu duc la bun sfârşit o carte care nu-mi captează interesul în aşa hal încât să n-o mai pot lăsa din mână, doar ca să mai bifez o lectură. Dar, aşa cum mi s-a intâmplat de două ori în ultima lună (spre surprinderea mea), sunt cărţi care-mi vin de hac şi care mă prind de cap şi mă fac să le scot din geantă ca să citesc în metrou, în fiecare minut liber sau chiar la birou. Şi-mi place să fiu aşa înrobită. Păcat că nu toate cărţile au efectul ăsta, dacă l-ar fi avut aş fi citit deja cărţile esenţiale. "Dăcât" că nu le-am citit :D.

Eh, întru luminarea domniilor voastre, o să dezvălui titlurile care mi-au plăcut, pentru că, nu-i aşa, lucrurile bune trebuie date mai departe.
1. D.B.C. Pierre - "Ţap ispititor". Aşa-zisul prenume al autorului vine de la "Dirty But Clean", aşa cum ni se explică in prefaţă. Prima bilă albă. Habar nu am de ce a ales individul un astfel de pseudonim dar e tare sau cel puţin interesant. Paragraful care constituie scurta biografie a autorului e şi mai interesant. Omul a trăit de toate, e uns cu toate alifiile. Deci multe bile albe pentru Mr. Pierre. Şi o mare bilă albă pentru traducătoare. Însuşi titlul cărţii vine de la o expresie stâlcită de narator in engleză: "skate goat" în loc de "scape goat". Eh, toata cartea e plina de astfel de stâlceli şi de jocuri de cuvinte dintre cele mai ingenioase iar traducătoarea a avut bunul-simţ colosal de a ne prezenta în notele de subsol expresiile în engleză şi apoi cea mai apropiată traducere pe care a putut ea s-o facă. E foarte tare chestia asta! Aş fi vrut să citesc romanul chiar în engleză dar notele de subsol m-au ajutat oricum să-mi dau seama cum ar fi sunat originalul.

2. Muriel Barbery - "Eleganţa ariciului". Băi, tre' să fii cam erudit ca să scrii o astfel de carte. M-a dat pe spate cultura autoarei care e născută în Casablanca şi trăieşte în Japonia. Deci stil şi rafinament, tată. Am băut ceai de-am pocnit cât am citit cartea asta, dacă ai curiozitatea s-o citeşti, o să înţelegi de ce.

Şi uite-aşa mi-am petrecut eu serile în care ar fi trebuit să învăţ ceva din legislaţia rutieră şi să simulez examenul teoretic pentru permis. Mai mult decât atât, m-am apucat acum de "Minciuni pe canapea" de Irvin D. Yalom şi parcă văd că nu mă lasă nici asta în pace în week-end. Da' nu-i nimic, o îngurgitez rapid şi apoi trec la lucruri serioase ;).

joi, 1 octombrie 2009

Băăăăă!!!

Cum îţi permiţi, bă, să-mi spui că mă iubeşti? Asta era "the final frontier"? Ai văzut tu că nu mai ai ce să încerci şi ai băgat-o pe asta? Da' nu vezi că scriu despre tine de când ne-am despărţit şi chiar dinainte să fim împreună? Nu vezi că blogul ăsta e mai mult despre tine decât despre mine? Păi nu vezi, că nu ţi-a căzut pe mână pagina asta în care mă tot plâng eu că-mi faci şi-mi dregi. Din fericire, aş adăuga.

Ştii ce? Şi eu te iubesc. În ciuda mea. Te iubesc de-mi vine să-mi trag un picior în gură. Da' asta nu înseamnă că am şi de ce. Şi mă scoate din sărite faptul că mă cunoşti aşa bine şi ştii tu tot ce-i în capul meu. Bine că eşti tu deştept! Mai deranjant e că nici măcar nu presupui, eşti sigur că ŞTII!!! Dar ce ştiu EU şi tu NU, e că o s-o luăm de la capăt şi o să ne mai ratăm o dată iubirea asta chinuită şi schingiuită. O să facem cum vrei tu şi-o s-o mai ucidem o dată, fir-ar ea de iubire că nu mai crapă odată, parcă are 9 vieţi!

Eh, mare scofală! Doar o altă inimă frântă. De fapt, nu alta, va fi aceeaşi: a mea. Că despre a ta nu am dovezi că ar exista. Cred că mă iubeşti cu ficatul sau cu pancreasul. Sau cu tiroida, naiba ştie!

I feel you, damn it!

luni, 7 septembrie 2009

Vorba cantecului

You're no good for me but you're the only one I see...
Stii cum vin fluturii de noapte spre lumanare, head on, ca niste bezmetici si-si ard aripile daca se apropie prea mult? Eh, eu am ceva mai mult creier decat un fluture (vorbeste lumea) dar, cumva, functionez la fel cand e vorba de tine.
Si ma iubesti. Si? Si te iubesc si eu. ASA, SI?!? Now what? Bine ca esti tu pe planeta ta si eu pe-a mea si-n felul asta pot sa pastrez distanta regulamentara ca altfel...
M-ai iubit dintotdeauna. Da, multumesc, e bine de stiut. O sa ma gandesc si azi la "cum ar fi dac-ar fi" si o sa-mi amintesc si azi toate atingerile, chiar si pe alea intamplatoare si o sa incerc sa-ti reconstruiesc mirosul si... cam atat. Maine o sa ma trezesc iar propunandu-mi sa te uit, asa cum imi propun sa renunt la fumat dar nu fac nici una, nici alta. Si o s-o tin pe-a mea pana spre seara, cand iar o sa-ti simt buzele pe ceafa si o sa tresar si o sa ma intorc sa vad daca nu cumva chiar esti acolo. Si n-o sa fii, thank God!

luni, 24 august 2009

Cultura la coltul blocului

Bai, cine n-are gust pentru filmele europene... sa-si cumpere! Sau cine nu stie cum s-ajunga la cinema Europa... sa afle! Din fericire pentru mine, acest cinematograf e la coltul blocului, pot sa merg si in pijamale pana acolo daca am chef si sa spun ca am vazut un film acasa desi e altceva cand stai infundat intr-un fotoliu si te uiti pe ditamai ecranul.
Vineri seara. Ma intorc de la birou. Putin dezolata pentru ca esuase planul de a merge in Vama. Afis la Europa. "Caotica Ana". Julio Medem. Sun Cangur. N-are cum sa ajunga in 40 min. Sun Pumpkin. Contramandeaza planuri proprii, vine la Europa. Cool! 8 oameni in toata sala!!! Incredibil!!! Ceea ce nu-i asa rau pana la urma pentru ca e liniste si cu siguranta cei ce aleg sa vada un film de nisa si nu orice Hollywood bullshit, sunt niste oameni cel putin civilizati.
Si da, a meritat. Mi-a placut tare mult acest film si viziunea lui Medem. Imaginea a fost superba, e o bijuterie de film. Putin cam mistic pentru gusturile mele dar foarte bine facut si incarcat emotional prin faptul ca e dedicat Anei Medem, sora regizorului care nu mai e dar care a lasat niste picturi foarte frumoase pe care le putem admira in film.
Eh, daca tot mi-am inceput week-endul asa, nu m-am lasat si am mai bagat 4 bucati film tot cu Pumpkinu', in "paradisul de la ap. 64" ;).
Prima bucata: "L'auberge espagnole" - nu e un film memorabil DAR a avut o atmosfera placuta data de faptul ca e filmat in Barcelona (my dream city) iar personajul principal e jucat de Romain Duris care nu e in niciun caz vreun "homme fatal" dar are o moaca draguta foc si un aer simpatic si mi-a placut tare mult de el (il mai vazusem si in "Si inima mi se opri in loc").
A doua bucata: "Les poupees russes" - e continuarea mult mai reusita si mai bine lucrata a filmului de mai sus. Cu acelasi Romain Duris cu inima franta de Audrey Tautou (fosta lui iubita in film), cu fata aia de baietel suparat pe care-ti vine sa-l pupi si sa-l strangi in brate. Umorul european e diferit de cel american dar foarte pe gustul meu, am zambit pe parcursul intregului film.
A treia bucata: "Frida" - la a treia vizionare. Imagine sublima, culoare, Frida, Salma Hayek, spirit puternic, iubire incredibila, Diego Rivera... misto! Nu mai zic, nu vreau sa macelaresc un astfel de film.
A patra bucata si ultima: "Lucia y el sexo" - tot de Medem. Am vrut sa-l vedem pentru ca a fost facut inainte de "Caotica Ana" si foarte apreciat. Desi destul de incalcit, mi-a transmis niste stari foarte complexe si placute. Medem asta stie meserie!
Bai, cum ar veni, nu sunt nici pe departe in masura sa comentez niste filme dar am vrut sa fac o pledoarie in favoarea filmului european care bate la fund muuuulte filme americane si sa mor io daca nu e cultura distilata! ;)

luni, 17 august 2009

Love of my life...f**k off!

Eu: "Iubitule, imi mananci nervii si sanatatea! De 5 luni ma chinui, am reusit sa te uit putin da' uite ca ne-am intalnit si-acum au iesit toate alea din recycle bin si vin iar peste mine. Lasa-ma naibii in pace sa te uit de tot si sa incerc sa fiu fericita!" El: "Iubito, e simplu, nu te mai gandesti la alea rele, te gandesti numai la ce a fost frumos si gata, iti trece, iti promit! Dar nu-mi lua placerea de a te auzi, ma simt atat de bine cand vorbesc cu tine!" Eu: "Dar, dragostea mea, n-am cum sa accept faptul ca in urma noastra sta o relatie esuata, ca un mort neingropat! E groaznic! Nu pot sa ma gandesc la tine fara sa ma rup in 7 la gandul ca tu trebuia sa fii tatal copiilor mei. Stii ca am ales numele fetitei pe care sper s-o am intr-o zi?" El: "Scumpa mea, tu ai vrut sa fie asa, asta e pretul pe care l-ai pus tu pe iubirea noastra. Dar nu-i nimic, intr-o zi vom fi iar impreuna." Eu: "Te rog, nu mai spune porcaria asta! Daca ne-am despartit, asa ramanem. Chiar daca ma doare de mor, se pare ca iubirea noastra n-a fost sa fie de tot. Te rog sa nu ma mai cauti, nu pot sa vorbesc despre vreme cu tine (Eu in gand: Te iubesc prea mult si acum, chiar daca nu te mai vreau, desi nici eu nu inteleg cum e posibil)." El: "Bine, regina mea, nu te mai caut. Vorbim mai tarziu."

luni, 10 august 2009

Cuiul

Bai, stii cum faci? Iei o femeie care te iubeste, sau care macar tine la tine mult-mult si-i spui "Zi-mi ce sa fac sa fim impreuna si fac. Mor de dorul tau." si astepti. Asta-i cuiul. Dupa care stai cuminte un timp, o lasi sa-ti spuna ca nu-i pasa, sa stea cu coada pe sus, sa faca ce vrea ea ca sa se simta deasupra situatiei si o sa vezi cum incepe sa se inmoaie, sa se mai gandeasca, sa-ti stearga din defecte, sa-ti uite din greseli si incet-incet sa te vada din nou ca fiind bun pentru ea. Asta-i cuiul ruginit. Tu poti sa astepti, nu esti ca ea, slab. Ce, cat dureaza sa rugineasca un cui si sa faca aia tetanos? Nu mult. Doar o stii, e moale, te iubeste proasta, ii spui de doua ori "pisi" si gata, cade in poala ta, nici nu apuci sa te dezmeticesti. Si de-aici, e simplu, ii spui ce vrea sa auda si o tii langa tine pe termen nedefinit. In timpul asta tu poti sa fii tu, ba chiar si sa vii cu pretentii ca doar, vorba aia, o faci fericita deci tre' sa te faca si ea pe tine. Ce, e prea mult sa faca aia sau aia din iubire? Pai spune-i ca nu crezi ca te iubeste si o sa se dea de 3 ori peste cap sa-ti demonstreze ce pura e ea si ce mult te iubeste si cum numai pe tine te-a dorit asa si cum numai cu tine isi pierde mintile instantaneu. Si gata, iar ai pus-o la locul ei. Si uite-asa poti s-o tii cat vrei tu, e simplu, bai. Odata ce ti-ai dat seama care-s butoanele, nu-ti ramane decat sa apesi pe ele. Dar un lucru e clar, tre' sa fii alunecos. Stii cum ne place noua sa le vanam pe ele, caprioarele? Si stii cum nu ne mai plac asa de mult dupa ce le-am prins si ne-am jucat cu ele si le-am tavalit bine? Eh, uite-asa le place lor sa fie vanate. De unde rezulta ca daca nu le vanam noi ca nu mai avem chef, o sa ne roage ele s-o facem. Si-o sa-si falfaie cate-un copanel prin fata ochilor nostri sau o sa bata din gene ca niste vulnerabile perverse, doar-doar ne-om infoia putin si le-om lua pe sus. Crede-ma, se alinta cand spun "Vai, nu putem fi nici prieteni, nici iubiti". De fapt au niste fluturi cat casa si le bate inima aia slaba si buna de nimic mai-mai sa le crape daca mai scapi cate-o dulcegarie din cand in cand. Asa ca, in timp ce ea isi face mani-pedi, epilat, frezat, calcat, aranjat (lucruri pe care nici n-o sa le observi vreodata), tu noteaza-ti cateva expresii telenovelistice in carnetel si baga-le prin rotatie cand incepe "mimoza" sa se razvrateasca.
Sfaturi grele, bai. N-ai cum sa dai gres cu ele! ;)

marți, 4 august 2009

Alive and kicking

Si iacata ca a fost nevoie de vreo doua luni ca sa pot da ochii din nou cu blogu' meu. Dupa grozaviile pe care le-am scris in ultimele posturi, de fiecare data cand deschideam pagina asta, imi venea sa vomit. Deci da, s-a gatat si iubirea mea de atunci, a murit dragostea noastra, floare-albastra, floare-albastra. S-a dus nabii, cum se duc toate mai devreme sau mai tarziu. In cazul meu e intotdeauna mai devreme ;).
Oricum, recuperarea a fost usoara si scurta, intre timp a venit vara de-a dreptul, am cunoscut oameni noi, am fost la nunti, m-am plimbat, am fost in Vama... DAAAA, am fost in Vama. O sa insist putin pe Vama.
Am fost chiar si in week-endul trecut. Frate, are ceva locul ala, nu stiu ce. N-a mai ramas mare lucru din Vama de acu' ceva ani, mai e doar un iz de hippie, flower-power, make love not war sau sex, drugs & rock'n'roll. E mai mult un mit, te chinui putin ca sa-i gasesti spiritul. Pentru ca intre timp preturile au devenit nesimtite, oamenii au devenit nesimtiti, mai ales aia care nu au ce cauta acolo dar vin sa ne deranjeze pe noi, ceilalti. Dar pentru mine inca merita sa merg pentru ca ultimele 2 dati am fost cu grupul care trebuia, muzica de-acolo e fix pe gustul meu iar faptul ca nimeni nu analizeaza pe nimeni si nu incomodeaza cu priviri care evalueaza cantitate sau calitate e fix ce-mi place. Peace! Asta-i gen Bob Marley, in timp ce-i iese fum pe toate orificiile. Am ratat ocazia sa fumez dar cu berea m-am inteles bine. Si cand m-am plictisit de ea, m-au ajutat whiskey si cola ;). Nici sexul in cort, in timp ce soarele iese din mare, nu-i rau.
Cu alte cuvinte, vara asta a fost misto. Ce-i si mai misto la ea, e faptul ca nu s-a terminat :D. Urmeaza un concediu de o saptamana, inca nu stiu pe unde si cel putin inca o Vama.
Intre timp, invat sa merg pe role. Asta da distractie! Imi place de mor!

luni, 25 mai 2009

I missed you so much

Mi-e dor de tine de mor. Nu stiu cum nu vezi prin mine ca printr-un acvariu. Nu stiu cum poti sa ma intrebi daca mi-a fost dor de tine cu privirea aia rugatoare, ca si cum viata ta ar depinde de raspunsul meu. Normal ca mi-a fost, normal ca am tanjit. Stii cand mi-ai spus ca sufletul tau geme dupa mine? Eh, asa ma simt eu acum. As pleca de acasa acum si m-as lipi de tine numai ca sa-ti simt pulsul, nu mi-ar trebui altceva.
As vrea sa avem putin timp pentru noi, sa ne bucuram unul de altul, sa pot sa-ti spun tot ce simt fara sa ma tem ca esti prins cu altceva si n-ai avea timp sa reactionezi in consecinta. Vreau sa ne purtam ca niste indragostiti, sa o luam razna, sa ne pierdem mintile si sirul imbratisarilor si al noptilor petrecute impreuna.
Am senzatia ca iti e greu sa-ti comunici emotiile. Dar probabil si tu ai aceeasi senzatie in legatura cu mine. Suntem cam la fel de ciudati. Se pare ca privirea mea de caprioara nu e suficient de sugestiva dar nici nu stiu daca sa te coplesesc cu tot ce simt sau sa ti le picur treptat ca sa ai timp sa digeri.
Oricum, cert e ca ma iau prea in serios. Eu nu stiu sa iubesc relaxat, eu sunt grava si incrancenata si... dramatica. Si sunt o toanta pentru ca scriu toate lucrurile astea aici in loc sa ti le spun in fata. Si sa-ti intre bine in cap, de blogul asta n-o sa dai in viata ta cu ochii :).
I want to talk like lovers do!

vineri, 22 mai 2009

Lovefull

Ieri am vorbit cu fostul meu iubit. Mama, da' iubit a mai fost, nu gluma. L-am iubit pe omul asta de nu-i adevarat. In 7 luni mi-a dat viata peste cap cum nici nu-mi imaginam. Cand mi-a spus prima data ca ma iubeste, am crezut ca lesin dar eram intr-un club si muzica era prea tare ca sa-mi pierd cunostinta. Cand am ajuns acasa din club, trebuia sa terminam de montat un pat. Ce dracu' sa mai montezi cand noi eram pe alta planeta dupa alcoolul pe care il consumasem si dupa sentimentele care tocmai ne izbisera in moalele capului? Am facut sex de parca era ultima noapte din viata noastra. Cand m-a cerut in casatorie am vrut sa plec spre starea civila in toiul noptii sau cel putin sa raman gravida.
A fost o perioada atat de intensa incat m-a ars ca pe o lumanare. Iar cand lucrurile au inceput s-o ia la vale, m-am spalat pe maini (expresia lui preferata) cum nici nu speram ca o pot face. Cred ca undeva in subconstient stiam ca suferinta e direct proportionala cu intensitatea sentimentelor si ca el m-ar putea face sa sufar atat de rau incat sa nu mai fiu eu, sa nu-mi mai revin in veci. Asa ca in momentul in care n-a mai fost bine, am oprit totul inainte sa fie rau. Si l-am sunat intr-o seara si i-am spus ca vreau sa ne despartim. Nu mi-a fost usor sa ma despart de el stiind ca il iubesc si ma iubeste. Multi oameni cauta iubirea si reciprocitatea o viata intreaga. Dar m-am convins chiar dinainte de el ca iubirea nu e de ajuns. Oricat de paradoxal ar suna, chiar oribil, IUBIREA NU E DE AJUNS, doamnelor si domnilor...
Ieri mi-a dat de inteles ca e cu cineva. Ok, perfect normal, si eu sunt cu cineva si-mi este foarte bine. Dar foarte bine. Atunci de ce sunt geloasa? De fapt, am fost atunci, pe moment. N-a fost nevoie de mai mult de un minut sa pun niste lucruri in balanta si sa inteleg ca imi e de o mie de ori mai bine acum. Doar ca pe el l-am iubit dinainte sa fim impreuna, asa cum am aflat ulterior ca a patit si el. Si ne-am dorit relatia asta atat de mult, incat n-am acceptat prea usor ideea ca nu poate functiona, ca e un fat nascut mort.
Probabil ca o sa-l iubesc intotdeauna pentru ce mi-am imaginat sau mi-am dorit in legatura cu el, dar nu pentru ce este el de fapt. Si stiu sigur ca nu am putea avea o viata impreuna, oricate sentimente sau senzatii ar starni in mine. Asa ca ii spun cu voce tare "Adio" acestei iubiri, sper sa fie fericit, eu cu siguranta am grija de fericirea mea in timpul asta si ii spun "Bun venit" noii mele iubiri, cu bratele deschise.
Iubesc, deci exist!

duminică, 17 mai 2009

Shoot me

Cred ca te iubesc. Acum ce naiba fac? Chiar trebuia sa fii "asa perfect" incat sa ma indragostesc de tine? Nu te-ai putut abtine, nu? Mor de teama sa gandesc sau sa scriu asta, de spus nici nu concep s-o spun. Poate doar daca mi-ai da tu curaj si ai spune-o primul :P.
Chiar sunt in incurcatura, e prea devreme!!! Da, dar si tu esti prea bun, e-adevarat. Cum poti sa-mi spui "Esti adorabila si adorata. De mine, cel putin."? A fost cutremur sau ce? Ca mie mi-a fugit patul de sub fund. Si la replica asta si inainte de ea, cand erai in mine. Pardon, cand faceam dragoste.
Si cum sa ma smulgi de la shopping si sa ma prezinti mamei tale pe nepusa masa? Cum naiba sa faci asta cand eu sunt cu tenisi, tricou, blugi, parul prins intr-o coada neglijenta si arat ca o adolescenta tampita spre emo?
Si cand imi spui ca te fac fericit (desi eu nu fac nimic anume pentru asta) sau ca deja ti-e dor de mine in timp ce cobor din masina ta, cum crezi ca ma simt? Iti spun eu: praf! Asa ma simt. Imi pierd mintile instantaneu.
Si dupa toate astea si multe altele cum crezi ca pot eu sa-mi vad de viata, sa dorm fara tine, sa ma duc la serviciu sau sa ies cu fetele? Pai nu mai pot. Ca mi-ai pus valul pe creier. Acum stiu una si buna, vreau in bratele tale.
Uofff, ce ma enervezi... dragul meu!

vineri, 15 mai 2009

Titlu

Nu stiu ce titlu sa pun acestei postari. Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu aici dar parca simt nevoia sa ma deschid ca o carte si pagina asta de blog sa ia esentialul din mine si sa-l puna in cuvinte ca sa ma ajute sa exprim o stare. Si as vrea ca starea pe care o exprima sa fie una buna, de cald, de liniste, de placere si echilibru. De tarziu-in-noapte-in-haine-moi-din-bumbac-mancand-ciocolata-si-gandindu-ma-la-el.
Si as vrea sa exprime sentimentul de brate protectoare si iubire care se strecoara innebunitor de incet si umple goluri si vindeca rani si face totul frumos si bun. Si n-o sa spun "good things come to those who wait" pentru ca eu nici macar nu am zarit rabdarea vreodata, darmite s-o si cunosc personal. Dar lucrurile care vin incet au un farmec aparte, se savureaza mai bine, lasa un "after-taste" mai pronuntat. Stiu cum e si sa arzi lumanarea la ambele capete, am trecut pe-acolo si nu mi-a adus nimic bun. Si-mi spuneam atunci ca asa trebuie sa fie, ca daca nu e acum, nu mai e niciodata, ca pasiunea se serveste calda.
Am facut dragoste aseara. Nu-mi place expresia asta, de obicei spun ca am facut sex. Imi suna ca o expresie folosita de virgine cand vorbesc ele despre cum ar vrea sa fie prima data. Ele vor sa faca dragoste nu sex. Ei bine, eu voiam sa fac sex si am ajuns sa fac dragoste. Si imi dau seama ca asta a fost pentru ca asta am simtit, n-ai cum s-o confunzi cu altceva. Facem dragoste si dimineata, in timp ce bem cafea. Dar fara sa ne atingem. El face dragoste cu mine si in baie. In timp ce ma machiez, sta cu un pas in spatele meu si ma priveste in oglinda, fascinat, incercand sa descifreze un mister, incercand sa afle din ce substanta e facuta feminitatea.
Cel mai des se intampla ca gura lui sa faca dragoste cu sanii mei. Se impreuneaza cu pofta, el ma priveste recunoscator si adormim asa.
Desi nu e langa mine in noaptea asta, o sa adorm fericita. Macar pentru ce am trait pana acum, daca nu pentru promisiunea a ceea ce urmeaza.
Sper sa ne intalnim in vis.

luni, 6 aprilie 2009

If you don't love me, lie to me!

Am foarte multi prieteni de sex masculin. Selectia naturala. Dar unul singur imi este "prieten cel mai bun", asa cum am si o "prietena cea mai buna". Si-mi este drag de mor si mi-e foarte dor de el. Nimic nu se compara cu discutiile pe care le pot avea un barbat si o femeie cand nu exista nici cea mai mica tensiune sexuala intre ei, e incredibil! De la filme, carti, muzica, documentare, pana la experiente sexuale si relatii... totul se poate despica intre noi intr-o intelegere dincolo de cuvinte. Citeam la un moment dat in "De ce se tem barbatii de femei?" (o carte din colectia de psihologie a unei edituri) ca barbatii se tem, absolut inconstient, de faptul ca femeile ar putea, in urma actului sexual, sa aiba un orgasm care nu se mai termina, un orgasm devastator care pe ei i-ar pune in situatia de a nu mai sti ce sa faca. Sau ca exista complexul castrarii, teama ca in timp ce femeia "presteaza" sexul oral ar putea incerca sa sfasie si sa smulga obiectul adoratiei din simplul motiv ca si-l doreste numai pentru ea, neavand unul de la natura. Evident, dupa ce mi-am stapanit hohotele de ras, l-am sunat pe "frate-miu" (asa ii spun de cand era iubitul sora-mii) ca sa ma lamureasca si ne-am distrat copios pe tema asta.
Vorbim astazi si-mi spune ca vrea sa plece pentru 2 ani la un master in Danemarca pentru ca apoi sa emigreze in Noua Zeelanda. M-a dezolat foarte tare planul asta al lui. Desi locuim la 250 km distanta si ne auzim de vreo 2 ori pe luna, parca e mai bine sa-l stiu aici decat... acolo. Si am intrat in panica si l-am intrebat unde o sa fim peste 10 ani? O sa mai fim prieteni? O sa pastram legatura? Copiii nostri o sa se cunoasca? Uof, femeile... intrebari tipice pentru o femeie. M-am simtit ca si cum as pierde pe cineva foarte drag. La fel as reactiona si daca prietena mea cea mai buna (cu numele de scena "cele mai buze senzuale") ar pleca pe undeva, peste mari si tari.
Nu stiu cat de sanatos e conceptul asta de prieten/prietena cel/cea mai bun/buna, dar pentru mine sentimentul de apartenenta e vital, trebuie sa fiu "a cuiva" si nu la modul de a fi "detinuta" de cineva ci pentru siguranta, confort psihic, stabilitate... Aberatii... Sunt la a doua bere, e firesc...
Vorbeam mai devreme cu ea (mai exact, prietena mea) si-i spuneam cum ma indragostesc eu primavara. Nu stiu daca are legatura cu faptul ca e anotimpul in care m-am nascut dar primavara ma transform, lucrurile capata o alta forma si viata are alte valori si alt inteles. Si ma indragostesc. De necunoscuti. Merg pe strada si privesc oamenii, mereu mi-a placut sa-i disec dintr-o privire. Si daca vad vreun individ care-mi place, incep sa construiesc o poveste si sa-mi imaginez viata langa el. Nu, nu sunt obsesiva, imi trece in aceeasi zi, nu traiesc vreo drama imaginandu-mi despartirea de el :)), e doar o chestie de moment. Dar e placut. Quite refreshing, I might add :).
Zilele astea sunt ocupata cu indragosteala de... prietenul meu. Nu e chiar un necunoscut dar nici nu ne stim prea bine. E un tip cu o viata interna foarte agitata, il vad framantat de tot felul de trairi si nu pot sa-l citesc. Nu stiu cat o sa dureze relatia asta, ceva ma face sa simt ca nu foarte mult. Dar altceva ma face sa ma bucur de ea sau sa sufar pentru ea cu motoarele turate la maxim. Bag intr-a cincea si calc pedala pana la podea. Pentru ca eu sunt o persoana foarte tactila, asa cum imi place sa ma descriu. Simt nevoia sa ating si sa fiu atinsa constant. Nici nu e nevoie ca la capatul atingerilor sa fie sex... daca-i simt caldura pielii si pulsul si respiratia, sunt fericita. Si el ma face sa ma simt fericita sau sa mi se para ca sunt, nici nu conteaza, nici nu stiu ce inseamna de fapt sa fiu fericita si cat ar trebui sa dureze sau care sunt "simptomele". Deci as putea foarte bine sa spun ca sunt.
Problema e ca abia acum devin obsesiva. Fostul meu iubit imi spunea "octopussy" pentru ca atunci cand dormeam il imbratisam cu maini, picioare, cu tot corpul si daca as fi putut sa-l "trag pe nas" sa fie in mine, numai al meu, cat timp vreau eu, ar fi fost perfect. Asa ma trezesc facand cu fiecare barbat care reactioneaza chimic cu mine. O noapte-doua pe saptamana nu ajung niciodata. M-am trezit duminica dimineata in bratele prietenului meu (deocamdata nu a ajuns la statutul de "iubit") care dormea inca. Si care statea lipit de mine, deci practic ma atingea din cap pana-n picioare. Am mai stat 2 ore nemiscata ca sa ma bucur si in stare de veghe de atingerea lui!!! Normal ca dupa ce a plecat mi s-a facut dor in secunda urmatoare. Asa sunt eu construita, sa am pe cineva care sa fie mereu acolo, sa ma sufoce, pentru ca si eu sunt foarte buna la asta :).

Pe genericul de final, sa bagam coloana sonora adecvata :).

joi, 2 aprilie 2009

Cliche

Inca visez la povestea mea perfecta de dragoste. Poate chiar am avut-o deja. Nu spune nimeni ca o poveste de dragoste ca-n filme dureaza pana la sfarsitul vietii. La naiba, nu mai stim nimic despre protagonisti dupa ce se termina filmul, avem voie sa ne imaginam orice si sa ne hranim cu asta pana nu mai putem.
Dar eu vreau sa visez la povestea mea de dragoste, asa am eu chef. Nu ma intereseaza nimic din ce-mi va spune oricine, din ce mi se va intampla, din tot ce voi simti, trai, auzi, vedea. Si pana la urma cred ca asta-i si ideea, sa treci pe langa ea, s-o simti atat de aproape dar sa nu se implineasca niciodata.
Povestea mea de dragoste e dramatica, asa, ca mine. Ea se desfasoara intre 2 oameni cum nu se poate mai nepotriviti unul pentru altul. Intre 2 oameni carora nimeni nu le da nici o sansa. Nici macar ei nu-si dau vreo sansa. Dar iubirea e acolo, amandoi o stiu, e acolo de ani de zile. Si incearca s-o contureze si aproape reusesc numai ca e ca un obiect din vis, care dispare cand vrei sa-l atingi.
E pedeapsa mea. Trebuie sa iubesc o absenta si sa-mi traiesc viata cu povestea asta de dragoste ascunsa undeva, s-o protejez si s-o tin in viata pentru ca voluptatea suferintei nu se compara cu nimic...
I'm just a freakin' drama queen!

joi, 8 ianuarie 2009

Achtung!

3 luni am tot planuit si planificat si calculat si gandit. Cum ce? Plecarea la Viena de Craciun! Numitul "Pisi" aka my boyfriend a avut multa treaba: a cautat harti, a marcat traseul pe care urma sa-l parcurgem si mi-a facut planul amanuntit al fiecarei zile. Ma rog... i-am spus ca nu-i amuzant si ca-l suspectez ca ar fi maniac. Dar pentru ca stim cu totii treaba aia cu socoteala de-acasa, planul nostru a fost deturnat din prima. Adicatelea trenul in care trebuia sa calatorim confortabil la cuseta o noapte-ntreaga ca sa ne trezim la 9 dimineata in draga de Viena a fost suspendat pentru ca ungurii n-au avut chef sa-l lase sa treaca pe la ei. Si-atunci pisoiul aventurier a zis pe jumatate triumfator, pe jumatate temator ca am face bine sa inchiriem o masina. Naspa. Naspa pentru ca e incepator si 1150 km dus... nu-s putini. Dar dupa ce am intors problema pe toate partile, ca sa zic asa, am ramas la varianta rent-a-car. Acestea fiind spuse, ne imbarcam noi frumusel mai dupa pranz ca sa nu plecam cu noaptea-n cap si-i dam pedala. Ma rog... e-un mod de-a spune... pedala ii dai dupa ce demarezi iar pisoiul avea mici probleme cu treapta 1 de viteza. Iar eu, cum vedeam ca-i moare (:D), cum porneam avariile. Eram fata cu avariile.
Din fericire, dupa multe peripetii (ploaie, ceata, noapte, zapada) am ajuns in Viena a doua zi disperati de foame si de oboseala. Si ajungem in zona hotelului da' nu-l gaseam. Asa ca merge pisoiul la un domn si-i zice: "Excuse me, can I ask you something?" iar domnul ii zice: "Ce anume?". Ne directioneaza spre hotel si intr-un final apoteotic ne vedem si cazati. Hotelul dragut, zona misto, Viena finally!!!
Cred ca n-are rost sa explic ce misto e orasul, toata lumea isi poate imagina. In schimb romani la greu. 2 dintre ei care mi-au ramas pe retina erau chiar din grupul nostru. Unul din ei ii povestea altuia in autocarul in care am facut turul orasului: "Ba, azi m-am dus la 9 la micul dejun si n-am mai gasit aproape nimic. Astia au lasat mancare la misto. Si cand i-am spus ospataritei sa-mi dea niste paine s-a facut ca nu intelege." Pai normal ca nu intelgea saraca daca tu-i spuneai in romana. Si probabil era inca siderata de cat poate un om sa manance la micul dejun cand e moaca. Si ca sa fie omu' in ton cu ce gandeam eu mai scoate una: "Maine ma trezesc la 6 ca sa mananc tot". Mergi cu Domnu'! Mananca si masa daca vrei!
Al doilea specimen era un nene cu un chef de viata imprimat pe fata de-ti venea sa-i dai o lama ca sa nu se mai chinuie. Tocmai vizitam castelul Schonbrunn care e superb si foarte incarcat de istorie. Iar ca ghid aveam o romanca stabilita acolo, o doamna care mergea spre 50 de ani bine de tot dar care arata de 30 si ceva si era de-o energie debordanta. Grupul nostru era al treilea sau al patrulea caruia ea ii recita aceeasi poveste pe ziua respectiva dar nici urma de plictiseala sau "hai s-o scurtam". Eh, cum ne plimbam noi prin camerele castelului, in timp ce noi ceilalti cascam gura, domnul nostru se mai aseza pe cate un scaun. Iar la intrebarea "Sunteti obosit?" a raspuns, dragul de el, "M-am nascut obosit". E posibil asa ceva?!? L-a rugat cineva sa vina???
Facand abstractie de cei 2 parameci, totul a fost ok, am trecut si pe la castelul Belvedere, am fost si la concertul de Craciun din palatul Hofburg, am fost la shopping pe Mariahilfer Strasse, am baut cafea intr-o librarie, am mers cu metroul la suprafata, am mancat o pizza oribila, am intrat in Domul Sf. Stefan in prima zi de Craciun, am intrat in cofetaria in care laboratorul e ca un acvariu si poti sa te uiti la cofetari cum mesteresc torturi, am pierdut vremea prin mall-ul de langa hotel... treburi, socoteli. Si pentru ca rupeam unele cuvinte in germana (invatate acu' ceva ani dintr-o curiozitate tipica mie din manualele sora-mii), ii explicam pisoiului una-alta. Dar cel mai mult i-a placut cum suna "Achtung!".




Vederea de la camera noastra situata la etajul 4 al hotelului, deasupra mall-ului Lugner City



Complexul proiectat de Hundertwasser


Portile palatului Belvedere



2 pescarusi grasani :)


Intr-un mod destul de evident, aceasta este o trasura trasa de cai :)


Cofetareasa din acvariu

O alee de langa Schonbrunn care probabil e superba vara

Mariahilfer Strasse vazuta noaptea dintr-o cafenea



Locul "strajarului"