If you don't love me, lie to me!

Am foarte multi prieteni de sex masculin. Selectia naturala. Dar unul singur imi este "prieten cel mai bun", asa cum am si o "prietena cea mai buna". Si-mi este drag de mor si mi-e foarte dor de el. Nimic nu se compara cu discutiile pe care le pot avea un barbat si o femeie cand nu exista nici cea mai mica tensiune sexuala intre ei, e incredibil! De la filme, carti, muzica, documentare, pana la experiente sexuale si relatii... totul se poate despica intre noi intr-o intelegere dincolo de cuvinte. Citeam la un moment dat in "De ce se tem barbatii de femei?" (o carte din colectia de psihologie a unei edituri) ca barbatii se tem, absolut inconstient, de faptul ca femeile ar putea, in urma actului sexual, sa aiba un orgasm care nu se mai termina, un orgasm devastator care pe ei i-ar pune in situatia de a nu mai sti ce sa faca. Sau ca exista complexul castrarii, teama ca in timp ce femeia "presteaza" sexul oral ar putea incerca sa sfasie si sa smulga obiectul adoratiei din simplul motiv ca si-l doreste numai pentru ea, neavand unul de la natura. Evident, dupa ce mi-am stapanit hohotele de ras, l-am sunat pe "frate-miu" (asa ii spun de cand era iubitul sora-mii) ca sa ma lamureasca si ne-am distrat copios pe tema asta.
Vorbim astazi si-mi spune ca vrea sa plece pentru 2 ani la un master in Danemarca pentru ca apoi sa emigreze in Noua Zeelanda. M-a dezolat foarte tare planul asta al lui. Desi locuim la 250 km distanta si ne auzim de vreo 2 ori pe luna, parca e mai bine sa-l stiu aici decat... acolo. Si am intrat in panica si l-am intrebat unde o sa fim peste 10 ani? O sa mai fim prieteni? O sa pastram legatura? Copiii nostri o sa se cunoasca? Uof, femeile... intrebari tipice pentru o femeie. M-am simtit ca si cum as pierde pe cineva foarte drag. La fel as reactiona si daca prietena mea cea mai buna (cu numele de scena "cele mai buze senzuale") ar pleca pe undeva, peste mari si tari.
Nu stiu cat de sanatos e conceptul asta de prieten/prietena cel/cea mai bun/buna, dar pentru mine sentimentul de apartenenta e vital, trebuie sa fiu "a cuiva" si nu la modul de a fi "detinuta" de cineva ci pentru siguranta, confort psihic, stabilitate... Aberatii... Sunt la a doua bere, e firesc...
Vorbeam mai devreme cu ea (mai exact, prietena mea) si-i spuneam cum ma indragostesc eu primavara. Nu stiu daca are legatura cu faptul ca e anotimpul in care m-am nascut dar primavara ma transform, lucrurile capata o alta forma si viata are alte valori si alt inteles. Si ma indragostesc. De necunoscuti. Merg pe strada si privesc oamenii, mereu mi-a placut sa-i disec dintr-o privire. Si daca vad vreun individ care-mi place, incep sa construiesc o poveste si sa-mi imaginez viata langa el. Nu, nu sunt obsesiva, imi trece in aceeasi zi, nu traiesc vreo drama imaginandu-mi despartirea de el :)), e doar o chestie de moment. Dar e placut. Quite refreshing, I might add :).
Zilele astea sunt ocupata cu indragosteala de... prietenul meu. Nu e chiar un necunoscut dar nici nu ne stim prea bine. E un tip cu o viata interna foarte agitata, il vad framantat de tot felul de trairi si nu pot sa-l citesc. Nu stiu cat o sa dureze relatia asta, ceva ma face sa simt ca nu foarte mult. Dar altceva ma face sa ma bucur de ea sau sa sufar pentru ea cu motoarele turate la maxim. Bag intr-a cincea si calc pedala pana la podea. Pentru ca eu sunt o persoana foarte tactila, asa cum imi place sa ma descriu. Simt nevoia sa ating si sa fiu atinsa constant. Nici nu e nevoie ca la capatul atingerilor sa fie sex... daca-i simt caldura pielii si pulsul si respiratia, sunt fericita. Si el ma face sa ma simt fericita sau sa mi se para ca sunt, nici nu conteaza, nici nu stiu ce inseamna de fapt sa fiu fericita si cat ar trebui sa dureze sau care sunt "simptomele". Deci as putea foarte bine sa spun ca sunt.
Problema e ca abia acum devin obsesiva. Fostul meu iubit imi spunea "octopussy" pentru ca atunci cand dormeam il imbratisam cu maini, picioare, cu tot corpul si daca as fi putut sa-l "trag pe nas" sa fie in mine, numai al meu, cat timp vreau eu, ar fi fost perfect. Asa ma trezesc facand cu fiecare barbat care reactioneaza chimic cu mine. O noapte-doua pe saptamana nu ajung niciodata. M-am trezit duminica dimineata in bratele prietenului meu (deocamdata nu a ajuns la statutul de "iubit") care dormea inca. Si care statea lipit de mine, deci practic ma atingea din cap pana-n picioare. Am mai stat 2 ore nemiscata ca sa ma bucur si in stare de veghe de atingerea lui!!! Normal ca dupa ce a plecat mi s-a facut dor in secunda urmatoare. Asa sunt eu construita, sa am pe cineva care sa fie mereu acolo, sa ma sufoce, pentru ca si eu sunt foarte buna la asta :).

Pe genericul de final, sa bagam coloana sonora adecvata :).

Cliche

Inca visez la povestea mea perfecta de dragoste. Poate chiar am avut-o deja. Nu spune nimeni ca o poveste de dragoste ca-n filme dureaza pana la sfarsitul vietii. La naiba, nu mai stim nimic despre protagonisti dupa ce se termina filmul, avem voie sa ne imaginam orice si sa ne hranim cu asta pana nu mai putem.
Dar eu vreau sa visez la povestea mea de dragoste, asa am eu chef. Nu ma intereseaza nimic din ce-mi va spune oricine, din ce mi se va intampla, din tot ce voi simti, trai, auzi, vedea. Si pana la urma cred ca asta-i si ideea, sa treci pe langa ea, s-o simti atat de aproape dar sa nu se implineasca niciodata.
Povestea mea de dragoste e dramatica, asa, ca mine. Ea se desfasoara intre 2 oameni cum nu se poate mai nepotriviti unul pentru altul. Intre 2 oameni carora nimeni nu le da nici o sansa. Nici macar ei nu-si dau vreo sansa. Dar iubirea e acolo, amandoi o stiu, e acolo de ani de zile. Si incearca s-o contureze si aproape reusesc numai ca e ca un obiect din vis, care dispare cand vrei sa-l atingi.
E pedeapsa mea. Trebuie sa iubesc o absenta si sa-mi traiesc viata cu povestea asta de dragoste ascunsa undeva, s-o protejez si s-o tin in viata pentru ca voluptatea suferintei nu se compara cu nimic...
I'm just a freakin' drama queen!