One time

Hello?!? Anybody there? Nu? Nimeni? Pfiu, în sfârşit o seară numai CU mine şi PENTRU mine! O seară în care casa e numai a mea, laptopul e numai al meu, cada e numai a mea. O seară în care pot să mă gândesc aiurea-n tramvai la iubiri demult apuse, la cine sunt şi ce naiba vreau de la viaţa asta, pot să-mi imaginez liniştită că-s o artistă deghizată în... altceva, care aşteaptă să fie dezvaluită spectaculos de un puseu de talent care uimeşte pe toată lumea şi îi schimbă viaţa în cel mai neaşteptat mod.
Ştie cineva dacă există vreo vârstă limită până la care ai voie să-ţi dai seama că de fapt tu voiai să te faci altceva când o să fii mare? Mai nasol e dacă n-ai ştiut niciodată ce vrei de fapt să te faci şi eşti puţin neintegrată în viaţa ta profesională, care în ciuda ta urmează paşii din carte spre mult-vânata carieră. Carieră pe naiba! E de fapt o alergătură după cât mai mulţi bani care să-ţi plătească laptopul, vacanţa, hainele şi pantofii, concertele, chiria si mesele în oraş. Crezi că rămâne vreo amprentă personală sau macar vreun atom din mine pe ceea ce fac de la 9 la 5? Neah, nimic!
În schimb, mă trezesc visând la un moment închipuit în care creez ceva frumos. Nu ceva util, practic, pragmatic şi precis. Ceva incredibil de frumos. Azi m-a întrebat o prietenă dacă m-am întors în clasa a 12-a. E clar că nu m-am întors în timp, e posibil sa-mi fi regresat creierul cu vreo 10 ani :)).
Eh, prostii! Alte tâmpenii de care o să râd peste vreun an, când o sa le recitesc.
Uite-aici ceva frumos!